* Cererile iniţiale privind respectarea angajamentelor se depun până pe data de15 octombrie
* Cererile iniţiale privind respectarea angajamentelor se depun până pe data de15 octombrie
Fermierii buzoieni care vor să obţină ajutorul de stat destinat asigurării bunăstării animalelor mai au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a face formalităţile necesare acordării acestui sprijin.
Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) le reamintesc potenţialilor beneficiari că, în perioada 1 – 15 octombrie 2011, se depun cererile iniţiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011-15 octombrie 2012. Potrivit unui comunicat de presă remis pe adresa redacţiei din partea APIA-Centrul Judeţean Buzău, cererile iniţiale anuale se depun la centrul judeţean pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea de creştere a păsărilor, respectiv a porcinelor. Beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care deţin, cresc sau exploatează păsări, respectiv porcine, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole. Din judeţul nostru, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Centrului Judeţean APIA Buzău, în rândul solicitanţilor de avize de principiu pentru anul 2011 se numără şase firme care au aplicat pentru bunăstarea păsărilor şi opt pentru bunăstarea şi protecţia porcinelor. Pentru prima categorie au aplicat SC VOX AGRI SRL, SC AVIS LIPIA SA, SC AVICOLA BUZĂU SA, SC VIS AGRI SRL, SC EUROEST PROD COM GRUP SRL şi SC TIMIUS PROD 04 SRL. De asemenea, angajamente pentru bunăstarea şi protecţia porcinelor au făcut SC TOTAL ACTIV PRODCOM SRL, SC AGROEXPO SRL, SC FERMA VEROM SRL, SC PALMIFARM SA, SC FERMA DAS AGRO SRL, SC NATURAL AGROSUIN SRL, SC EDIL FARM SRL şi SC SOMISAD 06 SRL.
Condiţii specifice de îndeplinit de către beneficiari
Solicitanţii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime comune tuturor măsurilor, la care se adaugă condiţiile specifice fiecărei măsuri de asigurare a bunăstării animalelor, după cum urmează:
a) să solicite ajutorul de stat înainte de începerea desfăşurării activităţii, în baza cererii iniţiale anuale;
b) să îşi asume voluntar angajamentul ferm pentru utilizarea măsurilor tehnologice care asigură bunăstarea păsărilor/bunăstarea şi protecţia porcinelor, după caz;
c) să facă parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare, sau să fie membrii ai altor organizaţii profesionale;
d) să deţină autorizaţie sanitar – veterinară pentru exploataţie sau să fie înregistraţi sanitar veterinar, după caz;
e) să fie înregistraţi în Registrul agricol / Registrul Naţional al Exploataţiilor al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, deţinând un cod de exploataţie, după caz;
f) să respecte ordinele preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prevăzute în H.G. nr. 838/2010, respectiv în H.G. nr. 839/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, fermierii interesaţi de aceste măsuri de sprijin pot găsi informaţii suplimentare pe pagina de internet http://www.apia.org.ro/buget_national-informatii.htm.