Demararea lucrărilor agricole de primăvară este un prilej pentru polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase să verifice dacă fermierii iau măsurile legale în ceea ce privește depozitarea produselor de protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice. Astfel că, în ultima săptămână, au fost efectuate mai multe controale pe această linie, iar neregulile descoperite au fost cu duiumul, fiind deschise trei dosare penale.
În ziua de 12 aprilie, polițiști din cadrul Biroului AESP au desfășurat activități specifice de control pe linia respectării prevederilor legale în domeniul produselor de protecție a plantelor și a îngrășămintelor chimice la societățile agricole de pe raza comunelor Poșta Câlnău și Mărăcineni.
În urma controalelor efectuate, la sediul a două societăți comerciale, una din Căpățânești și una din Lipia, a fost identificată cantitatea de 87,4 tone de îngrășăminte chimice depozitate în spații neprotejate.
În cauză au fost întocmite două dosare penale privind comiterea infracțiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare.
La sfârșitul săptămânii trecute, un alt administrator de societate agricolă s-a ales cu dosar penal pentru fapte similare.
Pe 7 aprilie, polițiști din cadrul Biroului AESP au desfășurat activități specifice de control pe linia respectării prevederilor legale în domeniul produselor de protecție a plantelor și a îngrășămintelor chimice la societățile agricole de pe raza comunelor Merei și Stâlpu.
În urma controalelor efectuate, la sediul unei societăți comerciale de la Lipia a fost identificată cantitatea de 10,5 tone de îngrășăminte chimice depozitate în spații neprotejate, precum și 15 litri deșeuri periculoase provenind din produse de protecție a plantelor cu termenul de valabilitate expirat, pentru care nu a fost luată măsura eliminării.
Astfel că polițiștii AESP au deschis dosar penal.
La sfârșitul lunii trecute, la un control desfășurat la o altă societate agricolă, oamenii legii au găsit 289,36 tone de îngrășăminte chimice depozitate în spații neprotejate.