Carambol joi seară la ieșirea din Buzău,în zona cartierului Orizont. Patru mașini au fost implicate într-un accident provocat de un șofer băut. Tânărul, de 29 de ani, din Mărăcineni, aflat la volanul unui Audi, a izbit în spate un taxi, care a ricoșat într-un Opel care se deplasa în aceeași direcție, apoi a fost aruncat pe contrasens unde a lovit un autoturism Skoda.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului rutier, însă mașinile au fost grav avariate. Tânărul vinovat de producerea accidentului se va alege cu dosar penal, în cazul lui etilotestul indicând o alcoolemie în aerul expirat de 0,98 mg/l. Ela fost condus de polițiști la Spitalul Județean pentru recoltarea probelor biologice și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Timp de zeci de minute, s-a circulat cu dificultate în zonă.
Foto Facebook Cosmin Șontică