Ministerul Sănătăţii anunţă scoaterea la concurs a trei posturi cu normă întreagă şi nouă posturi cu jumătate de normă, necesare funcţionării Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH).
Între cele 12 persoane care vor gestiona celulele stem din România şi care vor susţine examenele în perioada 18 iulie – 8 septembrie, nu există, cel puţin până la această dată, niciun medic, ci doar personal administrativ, format din economişti, jurişti, informaticieni, referenţi.

Ministerul Sănătăţii anunţă însă că registrul va funcţiona, în final, cu 40 de posturi, asigurate prin redistribuire din cadrul unităţilor subordonate MS (aşa se va face economie la disponibilizările deja anunţate – sic!). RNDVCSH va deveni operaţional până la sfârşitul anului, a anunţat, la începutul lunii iunie ministrul Attila Cseke.
Activitatea acestuia se realizează, la nivel teritorial, prin trei Centre de Transplant de Celule Stem (Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş).