Alţii 43 de elevi care au dat Bacalaureatul la Buzău şi-au regăsit astăzi numele pe listele cu promovaţi, asta după ce săptămâna trecută ştiau că au picat examenul. Modificările au apărut odată rezolvarea contestaţiilor. Recorectarea nu a adus însă doar zâmbete. 14 dintre buzoienii nemulţumiţi de note au trecut de la statutul de promovat la cel de nepromovat.

„Procentul de promovabilitate la Bacalaureatul de la Buzău s-a modificat cu 1 procent şi puţin în urma rezolvării contestaţiilor. Mai exact, de la 53,20 la sută, s-a ajuns la 54,28 la sută. Astfel, dintre cele 1.570 de contestaţii, 1.060 au rămas cu note nemodificate, 439 s-au văzut cu note mai mici, iar 71 cu note mai mari decât cele iniţiale”, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Buzău, Mariana Davidescu.
Numărul total al buzoienilor care au luat Bac-ul în acest an s-a modificat de la 2.094 la 2.137.