Istoria falsificării banilor este una fascinantă și cu vechime, ce ține de apariția primelor monede. Elveția deține poate singurul muzeu al falsurilor monetare, la Saillon, legat de un ,,artist” în domeniu, care a fost J-S Farinet, cel căzut sub gloanțele poliției. Ar fi de amintit și marile operații de ruinare a unor țări prin imprimarea de bancnote false, acțiuni inițiate pe timpul conflagrațiilor de amploare; și este de ajuns să amintim operația Bernhard (Andreas) pornită de Berlin cu lirele sterline.
Primele falsuri monetare
Sub Vladislav I (1364-1377) avem primele monede bătute în Muntenia spre sfârșitul anului 1365. Tot Vladislav va trece la contramarcarea monedelor țarului bulgar Alexandru și ale fiului acestuia, cu care a domnit împreună. Era un gest care poate duce spre abuz sau mai degrabă spre fals, deoarece erau monedele de la 1331-1355, când cei doi au domnit împreună la sud de Dunăre. Ar fi de semnalat un lucru care nu ține de falsificarea unor monede, ci de emiterea în exil a unor asemenea însemne de către domnitori descăunați sau aspiranți la tron. Astfel, avem la 1432 monedele scoase de Vlad Dracu (1400-1447) la Sighișoara, pe când se afla în exil, și care au ajuns la sud odată cu negustorii transilvăneni. Au fost mai multe locații de falsificare de monedă și cea de la Snagov este de reținut. Falsificările de monedă erau într-un fel ,,apanajul” cercurilor superioare ale societății feudale, dacă nu chiar al unor domnitori și cazul monetăriei sucevene de la 1662 a lui Dabija Vodă este ilustrativ.
Falsificarea avea, în principal, trei mari aspecte legate de cantitatea de metal prețios, de afectarea greutății monedelor (subțiere) și de inscripționarea falsă. În funcție de perioadele istorice, falsificatorii erau pedepsiți de la tăierea capului la tăierea mâinii, confiscarea bunurilor acestora sau, mai târziu, bătaia prin târg și ocna. În 1819, țiganul Radu Șoiculescu avea parte de o asemenea pedeapsă. Ceea ce nu se știe de contemporanii noștri este că o pedeapsă mai mare de cinci ani la ocnă echivala, din cauza condițiilor de acolo, cu pedeapsa cu moartea. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, principatele aveau pe piață aproximativ 70 de specii monetare străine mai vechi sau mai noi, constituind raiul zarafilor din Europa.
Procese de calpuzani
În primul deceniu al epocii Regulamentare, falsificările de monedă au luat amploare. Era o întreagă problemă transformarea într-o monedă puternică a mărunțișului, ca să nu amintim situația în care era vorba de sume mai mari. În zona Prahova – Milcov se semnalau nu numai furturi, ca cel al lui Anton Răsdiaconu; care îl păgubea în 1836 pe preotul Lamba din Strâmbenii Prahovei, lucru oarecum obișnuit, dar și de continuarea unor operațiuni de falsificare de bani. Astfel, căpitanul Ștefan se afla în instanță, în același an, pentru 700 de lei pe care îi luase de la Badea Chiriță Soare și de la soțiile unor arestați acuzați de capuzanlâc. Izna evreul din Ploiești cu frații Radu și Luca, plus soacra acestora din Gâșteni, erau bănuiți de falsificare de monedă. Se adresa reprezentantului Rusiei cu jalbe un Rafailă Marcu evreul, care era implicat într-o asemenea acțiune cu Petre Argintaru din Târgoviște. Un alt Petre era acuzat de a fi tăiat bani împreună cu Leiba evreul și Ioachim Zarafu. Robii țigani ai Mănăstirii Mărgineni din satul Priseaca de la Saac – Dimitrie Cântaru, Radu Sodea și Dumitru – fuseseră deja dovediți ca falsificatori de bani. Că ,,au tăiat monedă calpă” se spunea și despre negustorașii de la Craiova care se asociaseră cu niște țigani. În 1832, organele poliției buzoiene treceau la percheziționarea casei postelnicelului Vlad de la Vernești unde vor descoperi – în afara uneltelor de ,,calpuzanlâc” – 53 de ,,galbeni”, sute de monede austriece falsificate și 102 ruble de asemenea falsificate. În 13 iulie, același an, luau drumul Bucureștilor, la Vornicia Mare piesele falsificate. Aceasta va cere Buzăului, ca fiul vitreg al postelnicelului, Comănică, să fie bine păzit, urmând a fi trimis în Capitală pentru cercetări. Tot acum se dădeau în urmărire complicii lui Comănică – Vasile Cuțitaru, vătaful de țigani, și Constantin, fratele acestuia. Abia în 1835, la 5 iunie – în vremea lui Alexandru II Ghica, primul domn regulamentar – se începea procesul calpuzanilor Constantin cobzarul, Ghinea și Manea ,,tăietorii de bani”. În studiul economiei principatelor cel puțin o pagină trebuie dedicată și falsurilor de monedă prin consecințele negative ce le aveau.