Expoziţia „Restituiri imaginare”, vernisată astăzi la Galeriile de Artă

Expoziţie de pictură şi grafică astăzi, de la ora 16.00, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”.

Expoziţie de pictură şi grafică astăzi, de la ora 16.00, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”. Şase artişti plastici buzoieni îi invită pe cei care iubesc arta şi judeţul Buzău la vernisajul cu titlul „Restituiri imaginare”. Este vorba despre un proiect care promovează prin artă cele mai importante obiective de patrimoniu ale Buzăului.

            „Această iniţiativă este susţinută de Consiliul Judeţean Buzău, prin Programul anual al finanţărilor nerambursabile. Am reuşit să strâng un număr de cinci artişti alături de care am mers în judeţ realizând în primă fază o documentare la mai multe monumente importante, Cetatea Bradului, Ansamblul Ciolanu, Gruiul Dării din Mânzăleşti, Mănăstirea Cârnu şi altele. Încercăm în acest fel să valorificăm patrimoniul local. Una dintre lucrările realizate în cadrul proiectului va ajunge la Consiliul Judeţean”, a declarat curatorul expoziţiei şi iniţiatorul proiectului, Valeriu Şuşnea.

            Artiştii ale căror lucrări compun expoziţia „Restituiri imaginare” sunt: Răzvan Mihalcea, Tiberiu Stănescu, Luminiţa Toader, Valeriu Şuşnea, Vasile Tudorică şi Aurelia Tudorache.