În biroul elegant al directorului Colegiului „B. P. Hasdeu” îți iau astăzi ochii câteva reproduceri după lucrări celebre ale lui Nicolae Grigorescu. Realizate de unul dintre actualii profesori care predă în liceul considerat, pe bună dreptate, printre cele mai bune din țară, tablourile nu valorează mai mult de câteva mii de lei. Ironia sorții face ca, în urmă cu peste 90 de ani, cancelaria actualului
Colegiu Hasdeu să dețină zece tablouri originale semnate de marele Grigorescu, lucrări care astăzi ar fi valorat peste 2 milioane de euro și care au dispărut fără urmă.
Dispariția valoroaselor lucrări de artă, donate instituției de către vestitul politician și filantrop Procopie Casotta, rămâne și astăzi o enigmă nedezlegată oricât de mult s-au chinuit organele de anchetăși chiar ministrul C. Angelescu. Datele strânse la Arhivele Statului și dezvăluite cotidianului OPINIA de către istoricul Alexandru Gaiță scot la iveală o poveste desprinsă parcă din filme.
„În faimoasa pinacotecă a liceului se aflau și zece tablouri de Nicolae Grigorescu donate școlii de mecenații locali. După marea bucurie ce cuprinsese întreaga țară, la 15 august 1916, în nădejdea realizării Idealului Național se ajungea spre iarna grea și dureroasă a retragerii spre Moldova. Liceul <Al. Hasdeu>, deja transformat în spital provizoriu, se afla acum într-o situație extrem de dificilă în a-și proteja pinacoteca și biblioteca ce se situau între primele cinci din țară”, spune istoricul Alexandru Gaiță.
Biblioteca liceului transformată în grajd, directorul dăbir cu fugiții
Deși, odată cu transformarea liceului în spital din cauza trupelor armate intrate în oraș, directorul de la Hasdeu, G. Rășcanu, avea stabilit un plan de salvare a tablourilor, pe ultima sută de metri totul s-a dat peste cap.
„În opinia profesorului P. Georgian, încă înaintea datei de 29 noiembrie, când s-a evacuat spitalul, directorul G. Rășcanu împachetase tablourile și le depusese în bibliotecă, înmânând cheile secretarului, urmând ca acesta să o dea primarului C. Iarca. Tablourile urmau să fie evacuate cu trenul Ministerului Învățământului, dar, lovitură de teatru, ministerul refuză îmbarcarea acestora. Din raportul nr. 60 511/04.06.1919 al inspectorului general P. Marinescu, înaintat Ministerului, rezultă că totuși directorul părăsise localitatea în intervalul 21 – 24.11.1916, lăsând averea liceului în voia sorții”, mai spune istoricul buzoian.
În perioada 26 noiembrie – 1 decembrie 1916, prin oraș s-au perindat multe trupe aflate în retragere, române sau ruse, care au ocupat clădirea liceului, și marginile sertarelor bibliotecii păstrând urmele dinților cailor ce își primeau fânul în ele.
Tablourile aruncate în stradă
Cum au dispărut însă efectiv tablourile lui Grigorescu din liceul buzoian? Potrivit datelor păstrate la Arhivele Statului, ancheta organelor de ordine arată că lucrările au fost aruncate la un moment dat pe geam, astfel încât oricine putea să se bucure de ele.
„În opinia organelor de poliție, intervalul în care s-a produs prima devalizare a bibliotecii și pinacotecii a fost între 25 noiembrie – 1 decembrie 1916. Odată intrat în oraș, inamicul a ordonat ca, în 24 de ore, bunurile din liceu să fie evacuate. Întrucât nimeni nu s-a implicat, acestea au fost pur și simplu aruncate pe fereastră la îndemâna oricărui trecător. Astfel, volumele de la 1.600 la 1.900 au stat sub cerul liber. Odată cu întoarcerea profesorului Nazarie din refugiu, în iulie 1918, el va începe să facă diligențele necesare pe lângă ocupant în a se recupera bunurile. Astfel, a obținut o Ordonanță, din partea căpitanului Georges, prin care se cerea expres locuitorilor să înapoieze bunurile liceului”, spune Alexandru Gaiță, bazându-se pe documentele vremii.
„Am intrat în cancelarie, iar casa de bani era spartă”
Un efort deosebit, în sensul recuperării bunurilor dispărute avea să îl facă directorul școlii Normale, G. V. Stănescu, care prin elevii săi reușise recuperarea a peste 3.000 de volume de la populație și un tablou, „Narcise”, dar care se pare că era o operă Andreescu. Opinia publică era mai mult decât convinsă că tablourile se mai aflau încă în oraș. Chiar ministrul Instrucțiunii Publice, dr. C. Angelescu, va solicita implicarea Siguranței în recuperarea tablourilor.
„Din declarațiile date la 30 septembrie, fostul director Rășcanu își scuza fuga prin faptul că viața i-ar fi fost amenințată pentru că fusese președintele Ligii Culturale și risca deci să fie arestat de
inamic. La 15 ianuarie 1919 preotul C. Provian declara organelor de anchetă că de dispariția tablourilor se făcea vinovat fostul director el subliniind că<o pagubă mai mare nu se putea săvârși> liceului și orașului. Secretarul liceului declara și el, în aceeași zi, organelor de poliție: <Într-o zi, stând la poarta casei, văd pe dl. Al. Scrădeanu venind fuga din oraș spunând: Hai secretare la liceu, mi-a spus dr. Ionescu, că totul este devastat. Am venit cu toții și am intrat în cancelarie, în amfiteatru, unde casa de bani era spartă, în bibliotecă tablourile de Grigorescu luate numai pânzele și rămile lăsate în dezordine, arhiva distrusă>”, mai povestește Alexandru Gaiță.
Inventarul tablourilor: „Car cu boi“, „Ciobănaș cu oile“, „Evreul din Galiția“
„Tablourile intraseră în posesia liceului prin gestul filantropic al lui Procopie Casotta, de la 1911 -1914, și prin grija Eforiei Spitalelor Civile legatara testamentară a acestuia. Ca un eventual element de identificare comisia de primire <au semnat tablourile pe verso, cu creion chimic și au aplicat, alături de semnăturile lor, mai multe ștampile ale liceului>.
Asupra fiecărui tablou în parte există, unele diferențe ce vin mai mult din interpretarea unor scene, astfel Toma Dicescu în istoricul său amintește în cancelaria sa <Ciobănaș cu oile la păscut>, <Car cu boi> sau <Tip de evreu> pe când în actele de după război se aduc unele precizări, ultimul devenind <Evreul din Galiția> – Format mare. O diferență existăși la tabloul <Bunică torcând la vatră cu doi copii> – în opinia lui Dinescu – dar care după război apare ca <Lângă sobă>. Aceiași situație este valabilăși în cazul tabloului din cancelaria profesorilor care, tot după T. Dicescu, reprezenta <Căruțe cu coviltir cu țărani venind de la târg>, dar care în dosarul de urmărire figurează ca un tablou de format mic <Cărăușii>. Mai multe căruțe”, declară Alexandru Gaiță.
Percheziții în casele buzoienilor făcute de Siguranța Generală
La scurt timp, încep perchezițiile în casele buzoienilor despre care existau informații că nu ar fi străini de dispariția bunurilor. Perchezițiile efectuate la eleva Paula Ionescu nu au dus decât la recuperarea a patru volume din bibliotecă, cu rezultate nule soldându-se și cele efectuate la Marioara Rădulescu. Studentul Tegăneanu, în toamna lui 1918, întorcându-se din refugiu, depista în locuința lui Dinu Constantinescu unul dintre tablourile liceului. Tabloul fusese cumpărat de fiica acestuia de la niște soldați germani, dar Siguranța constănțeanăva face o percheziție și la locuința acesteia din Constanța, dar fără rezultate.
O altă persoană cercetată de organele de poliție va fi și legătorul de cărți V. Rădulescu, din strada Victoriei nr. 3, și, chiar dacă acesta își mutase domiciliul în Hotin, Siguranța Generală ordona, la 2 iulie 1919, anchetarea acestuia acolo. Studentul de la arhitectură D. Rădulescu declara directorului Baciu că a auzit că o parte din tablourile liceului s-ar găsi la vila judecătorului Cătuneanu, în acea epocă suspendat pentru abuzurile de care se făcuse vinovat sub ocupație germană.
„Cu toate eforturile depuse de poliția buzoianăși de Siguranța Generală tablourile nu au fost găsite. Aceastărană
deschisă nu se va putea vreodată vindeca, deoarece Buzăul a fost văduvit, prin pierderea pinacotecii liceului, de cea mai importantă avere a sa. Din păcate, încercările pentru această instituție nu s-au terminat atunci. O cumplită pierdere va mai suferi biblioteca în epoca prolecultistă, când mai bine de două camioane cu cărți vor dispărea pur și simplu și, odată cu ele, mari valori bibliofile. Totuși o întrebare mai persistă astăzi, după aproape de 100 de ani de la evenimente – Mai sunt în oraș tablourile lui Nicolae Grigorescu?”, declară istoricul buzoian.
„Carul cu boi”, vândut la licitație în 2010 cu 155.000 euro
Vorbind despre valoarea tablourilor care aparțineau Hasdeului, angajatul Arhivelor Statului face o comparație mai mult decât relevantă. „Putem oferi o imagine asupra valorii tablourilor, care în
Anuarul Liceului, din anii 1921 – 1922, figurau cu suma de peste 800.000 lei, iar pentru comparație este de ajuns să amintim că numai pentru reparațiile și dotarea cu mobilier a instituției au fost necesare, în 1918, câteva zeci de mii de lei”, spune Alexandru Gaiță.
De cealaltă parte, artistul plastic Valeriu Șușnea (președintele Uniunii Artiștilor Plastici Buzău) spune căun tablou de Grigorescu a avut și are în continuare o valoare deosebită. „Vă pot spune că tabloul Atacul de la Smârdan a fost cumpărat după anul 1880 de către statul român cu 100.000 de lei în aur. Este regretabil că astăzi pictorul național al României nu a ajuns nici măcar la cota de 1 milion de euro, atâta timp cât vorbim despre un artist școlit la Barbizon. Chiar și așa însă, cred că zece tablouri atât de importante precum Carul cu Boi sau Ciobănaș cu oile ar putea valora astăzi în total peste 2 milioane de euro”, a declarat Valeriu Șușnea.
Un alt termen de comparație pentru a ne da seama ce valoare a pierdut Colegiul Hasdeu îl regăsim la casa de licitații de artă Artmark, care a obținut pe celebrul „Car cu boi”, în cadrul unei licitații, în septembrie 2010, suma de 155.000 de euro.