Şefa de la Casa Albă a băgat frica-n şefii de deconcentrate, care au început să chiulească „motivat“ de la şedinţele Colegiului Prefectural

   Ba sunt în delegaţie, ba sunt în concediu, ba răciţi! Şefii de deconcentrate sunt tot mai stingheriţi de felul în care noul prefect Carmen Ichim ţine şedinţele de Colegiu Prefectural, motiv pentru care, treptat, au început să dea bir cu fugiţii, ca să scape de mustrările şefei de la Casa Albă.

   Învăţaţi să se prezinte la şedinţele lunare cu rapoarte trase la indigo de pe cele din anii trecuţi, directorii de instituţii deconcentrate s-au trezit dintr-o dată că practica veche nu mai ţine cu actualul prefect Carmen Ichim şi, ca să nu mai fie puşi în situaţia de a roşi în faţa colegilor, preferă să-şi trimită adjuncţii la şedinţele Colegiului Prefectural.

   Aşa s-a întâmplat şi vineri, când mai mulţi directori executivi au lipsit de la întâlnirea lunară cu prefectul judeţului.

   Unii şefi de deconcentrate au lipsit pentru că erau în de­legaţie, alţii în concediu, iar alţii, pur şi simplu, nu au putut să vină la Prefectură pentru că erau „răciţi“. Cei prezenţi, însă, au avut parte de o adevărată oră de dirigenţie. Ultima şedinţă a Colegiului Prefectural a început cu un îndemn clar la adresa directorilor prezenţi să-şi pună telefoanele mobile pe modul silenţios şi să renunţe la butonarea lor pe timpul şedinţelor. „Vă rog frumos. Telefoanele pe silenţios şi dacă aţi putea să nu mai vorbiţi pe ele ar fi şi mai bine şi nici măcar să butonaţi mesaje, pentru că trebuie să fim atenţi la ce se discută în această şedinţă. Bine? Este ceva urgent şi cineva trebuie să vorbească, iese afară“, le-a transmis Carmen Ichim la începutul şedinţei.

   Primul luat în vizor a fost  şeful ANAF Buzău, care a trimis Prefecturii un raport cu rezultatele controalelor privind evaziunea fiscală care nu a fost pe placul prefectului Carmen Ichim, motiv pentru care sinteza activităţii a fost scoasă de pe ordinea de zi a şedinţei de vineri.

   După mustrarea adresată şefului de la Fisc, Carmen Ichim a observat că la şedinţă sunt prezente persoane noi, din partea unor instituţii, şi le-a cerut să se prezinte. Sub tensiunea momentului… toţi participanţii şi-au spus numele şi funcţia.

   Pentru că nu era atentă la precizările directorului de la Cultură, Florina Stoian, şefa ISJ, a fost la rându-i mustrată. 

   Prefectul Carmen Ichim a schimbat foaia cu şefii deconcentratelor după ce Corpul de Control al primului ministru, pe parcursul controlului desfă­şurat la Prefectura Buzău la începutul acestui an, control care a scos la iveală, printre altele, că respectivii directori fac rapoarte de activitate care nu au nicio legătură cu realitatea; ba mai mult, ei prezintă, an de an, acelaşi raport, în care schimbă doar cifrele.

   Prinşi cu mâţa-n sac, şefii serviciilor deconcentrate ale ministerelor din judeţul Buzău au fost puşi să depună la Casa Albă un raport lunar de acti­vitate, în care să fie făcute precizări privind activitatea angajaţilor instituţiei, rezultatele şi, unde este cazul, motivele nerealizării activităţilor planificate, alături de problemele întâmpinate. Până atunci, rezultatele activităţii deconcentratelor erau raportate doar ministerelor de resort.

   „Instituţia Prefectului a fost supusă unui control al Corpului de control al Ministrului ­Afa­cerilor Interne, s-a finalizat cu un plan de măsuri şi s-a considerat că noi, mai bine spus, Instituţia Prefectului, nu vă urmărim activitatea bine şi îndeajuns, astfel încât se transmite, de la an la an, acelaşi raport. Ni s-a impus să facem o machetă şi să v-o transmitem, să v-o asumaţi. Mai mult, ni s-a impus ca, la Colegiul prefectural următor, să facem echipe de control pe fiecare serviciu public în parte. Lunar, faceţi raportarea activităţii la ministerul dumeavoastră. Aceeaşi raportare puteţi să o trimiteţi şi Instituţiei Prefectului; în plus, veţi completa şi această machetă“, preciza prefectul de Buzău, Carmen Ichim.

   În aceeaşi şedinţă, prefectul a cerut directorilor să nu mai lipsească de la vreo întrunire a Colegiului Prefectural, însă unii continuă să o facă… „motivat“!