Dr. Stelian Mereu, managerul Ecomed Vintilă-Vodă:“Toţi au considerat o utopie înfiinţarea unui spital privat în mediul rural, dar nu m-am descurajat”

     Timp de 15 ani a condus Spitalul Comunal Vintilă-Vodă şi a intuit, în urmă cu mai bine de patru ani, că  nu va mai trece mult până la desfiinţarea acestuia. A decis să-şi deschidă propria unitate sanitară, un proiect care a fost privit iniţial ca pe un act extrem de riscant, fără şanse de reuşită. Este vorba despre dr. Stelian Mereu, medic primar medicină internă, managerul Ecomed Vintilă-Vodă, al treilea spital privat înfiiţat în România şi printre puţinele care funcţionează în mediul rural.

     “Toţi au considerat o utopie deschiderea unui spital privat în mediul rural, dar nu m-am descurajat, a fost un risc asumat. Nu mi-am propus să fac un spital la care pacienţii să plătească, ci mi-am pus speranţe în încheierea unui contract cu Casa, ceea ce s-a şi întâmplat. A fost greu, am concesionat de la Primărie, am amenajat, am spart pereţi groşi de un metru, dotare, aparatură şi am început cu 14 paturi, extinzându-ne treptat”, îşi aminteşte dr. Mereu de momentele de început la Ecomed.

Liste de aşteptare cu pacienţi din Bucureşti şi din alte judeţe

     Acum, spitalul privat de la Vintilă-Vodă, unicul din zonă după desfiinţarea celui de stat, funcţionează cu o capacitate de 35 de paturi, cu 10 saloane luminoase, cu TV, frigider, servicii medicale diverse, cu aparatură pentru diagnostic, tratament şi recuperare prin fizioterapie care, alături de un decor natural deosebit, care aduce linişte şi relaxare, au contribuit decisiv la numărul mare de solicitări din partea pacienţilor buzoieni, dar şi din Bucureşti, Prahova sau Brăila, aflaţi pe liste de aşteptare.

     O altă reuşită a managerului Ecomed este şi obţinerea certificării ISO pe calitatea serviciilor spitaliceşti, unde din nou a punctat o premieră pentru unităţile sanitare buzoiene, fiind totodată într-un stadiu avansat  de obţinere a acreditării, rezultat al unei activităţi susţinute, constând în aproape  şase luni de muncă.

“Nu aveţi aici şi veveriţe!”

         Pentru dr. Stelian Mereu, succesele obţinute prin activitatea desfăşurată la Ecomed sunt o continuare firească a experienţei acumulate după 15 ani în care a   manageriat Spitalul Comunal Vintilă-Vodă, despre a cărui desfiinţare vorbeşte cu regret. “ Am ştiut că asta va fi soarta spitalelor mici. Degeaba  ne-am străduit să aducem dotări moderne, la pediatrie, la maternitate, cu primul sistem de rooming din judeţ etc. După ce la un moment dat am avut şi capacitate de 160 de paturi şi multe secţii, au început restrângerile şi când s-a închis rămăsese cu  doar 35 de paturi şi trei compartimente din spitalul altădată de top al judeţului. De-a lungul anilor, s-a lucrat cu profesionalism, iar comisiile ministeriale care tot au venit în control nu au găsit nereguli”, povesteşte dr. Mereu, amintind de un episod memorabil, petrecut la o verificare amplă derulată de o comisie ministerială la Vintilă-Vodă. Deşi au controlat în amănunt spitalul, atât în interior, cât şi la exterior, singurul lucru care lipsea spitalului  şi  pe care au ţinut să-l comunice amuzaţi  managerului de atunci a fost că “nu aveţi aici şi veveriţe!”.

     Convins că nimic nu este întâmplător, dr Stelian Mereu consideră că, deşi Spitalul Comunal Vintilă-Vodă s-a desfiinţat, la aproape 100 de ani de la  ridicarea lui prin grija boierului Pâcleanu, dorinţa din testamentul  fondatorului lui este în continuare respectată, pentru că localnicii şi nu numai au în continuare în zonă o alternativă , oferită de Spitalul  Ecomed.