Dacă în cazul newyorkezei apariţiile şochează prin grotesc, macabru şi rareori prin rafinament, în cazul Andreei Zotta putem vorbi despre feminism şi gingăşie, la superlativ, pentru că oriunde apare micuţa vedetă, lumea întoarce ochii. Însă şi ea cântă din plăcere, cântă de mică şI, dacă ar putea, ar sta numai pe scenă. “Am crescut într-o familie de cântăreţi, la noi orice sărbătoare sau petrecere este un motiv de bucurie, muzica este pe buzele tuturor şi familia mă susţine în toate proiectele care-mi vin în minte”, declară cu mândrie Andra.
Lady Gaga de Buzău s-a afirmat la început în familie, alături de care a început treptat să cânte, după care au urmat concursuri, festivaluri, interpretări la televiziuni locale. Pe lângă muzică, îi place arta, voleiul, jurnalismul, înotul şi a cochetat uneori şi cu concursurile de miss. “Am fost pe la toate concursurile care m-au atras, fie că a fost vorba despre cultură, miss, handbal, artă sau înot şi, asemeni celebrei cântăreţe, vreau să duc la bun sfârşit tot ce mi-am propus, fie că este vorba despre un proiect muzical sau din alt domeniu”, a mai declarat blonda. Chiar dacă are doar 17 ani, gândeşte mult mai profund decât o fac alţi puşti de vârsta ei, şi ştie exact ce vrea să devină încă de pe acum. “Vreau să devin o procuroare de excepţie, să fiu imparţială, să descopăr adevărul, dar până voi ajunge pe băncile facultăţii, aş vrea să mai petrec un pic, poate să îmi fac un album şi să plec să-l promovez prin ţară”, ne-a mai dezvăluit Andra. Cu toate că până acum nu şi-a înregistrat decât o melodie a cântăreţei, “Paparazzo”, are în minte orice vers din repertoriul vedetei atunci când o pui să cânte ceva şi promite că în scurt timp, imediat ce se eliberează cu şcoala, va trece în studioul de înregistrări şi va mai lucra la cel puţin două-trei piese de-ale lui LadyGaga.