Doi jucători ai Stejarului, prezenţi la Campionatul European de Rugby pe Plajă din Rusia

   Doi jucători ai Stejarului Buzău, Alexandru Bîsceanu şi Nicu Baboiu, au făcut parte din lotul României care a ocupat locul 4 la Campionatul European de rugby pe plajă care a avut loc la Moscova, în „Beach Sports Complex Vodniny Stadium”.

   România a participat la această competiţie alături de alte şapte ţări, Ucraina, Italia, Georgia, Belarus, Rusia, Spania şi Azerbaidjan. România a făcut parte din Grupa A, alături de Italia, Ucraina şi Azerbaidjan. Debutul “tricolorilor” a fost în faţa Italiei, care s-a impus cu rezultatul de 12-3 la eseuri, după care au urmat victorii în celelalte două partide, cu Ucraina (9-3) şi Azerbaidjan (7-3), rezultate în urma cărora România a ocupat poziţia secundă în clasament.

   Calificaţi în sferturile de finală, rugbiştii români au dat piept cu Spania, de care au trecut, dramatic, cu 9-7. În semifinale, a urmat o nouă întâlnire cu Italia, care s-a impus din nou, cu 7-3, trimiţând România în finala mică, împotriva Georgiei. ­Geo­rgienii au învins cu 8-1, iar titlul a ajuns la Italia, învingătoare cu 6-5 în finala contra Rusiei. Pe lângă cei doi rugbişti buzoieni, folosiţi constant de selecţionerul Cristian Hîldan, lotul României i-a mai avut în componenţă pe Valerian Berbece, Marian Ispir, Ionuţ Raţă, Andrei Bucurescu, Valentin Ivan, Alin Ghiarasim, Laurenţiu Melinte şi Iulian Harţig.

Reguli speciale

   La rugby pe plajă, echipele sunt formate din cinci jucători, iar principiul de bază este regula celor două secunde. Când purtătorul de balon intră în contact sau este placat de adversar, trebuie să paseze sau să elibereze balonul în maxim două secunde. Regula celor două secunde simplifică jocul şi îi dă acestuia un ritm mai dinamic. În plus, încurajează jucătorii să fie mai agili în mânuirea balonului.