* Şoferul maşinii în care se aflau a făcut o manevră bruscă, după ce animalul i-a apărut în faţă
* Şoferul maşinii în care se aflau a făcut o manevră bruscă, după ce animalul i-a apărut în faţă
Un câine nesupravegheat, scăpat din ogradă pe marginea şoselei, a cauzat un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane, dintre care doi copii minori în vârstă de 6 şi 8 ani, care au ajuns la Spitalul Judeţean în cursul zilei de duminică. Cei trei se aflau la bordul unei maşini conduse de Alexandru Chioveanu, venind de la Galaţi şi îndreptându-se către Urziceni.
În jurul orei 15.45, tocmai trecuseră de Pogoanele şi pătrunseseră pe raza satului Lipănescu, unde avea să se întâmple accidentul, şoferul şi cei doi copii pe care îi avea în maşină ajungând cu toţii la spital. În timp ce conducea având atenţia concentrată asupra drumului, şoferul a observat la foarte mică distanţă în faţa sa cum un câine apărut ca din senin pe marginea drumului o rupe la fugă şi pătrunde pe carosabil, reacţia imediată a bărbatului fiind să tragă brusc de volan pentru a evita lovirea animalului. A reuşit acest lucru, însă cu preţul integrităţii sale corporale şi a celor doi copii, la care se adaugă şi integritatea maşinii, care a ieşit destul de „şifonată” după acest incident.
Ca urmare a manevrei bruşte, şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a ieşit de pe carosabil şi a eşuat în şanţul de pe marginea drumului, şoferul şi cei doi copii resimţind din plin şocul impactului.
Răniţii au primit primul ajutor din partea câtorva martori, care au şi anunţat incidentul, ulterior victimele fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spital, unde au rămas internate.
Nu este primul accident de circulaţie provocat în judeţ de animalele lăsate nesupravegheate, în ultimii ani fiind consemnate alte evenimente similare soldate cu urmări mult mai grave.