Cu numele venit din colectarea impozitelor, de cele mai multe ori în monedă măruntă, localitatea a fost, după 1864, comună, având în compunere trei-patru cătune şi sate.
Cu numele venit din colectarea impozitelor, de cele mai multe ori în monedă măruntă, localitatea a fost, după 1864, comună, având în compunere trei-patru cătune şi sate.
Probabil, un prim document de aici datează de pe la 1710, perioadă destul de dificilă, generată de o mare epidemie de ciumă, când o Prodana lăsa Radei, mătuşa sa, şi lui Barbu, unchiul ei, viile şi un crâng. Şetrarul Andrei Bozianu executa în 5 mai 1806 hotărnicia moşiei moşnenilor Sibieşti de la Mărunţişu, operaţiune cerută de cei de aici. Hotarul dinspre moşia Benga Verbila era pe atunci, şi chiar peste aproape un secol, „din piatra ce s-a aşezat în capul moşiei dinspre apus în vârf de slemne, unde se lovesc în cap cu moşia Cătinenilor, în Coastele Pietrii Jariştii (…) şi merge la valea Gornetului, unde s-a pus piatra de hotar ; şi din piatră drept la apa Buzăului pe din jos de moara lui Şerban Pătârlăgeanu”. (Dintr-o însemnare din 16 mai 1806, când nora preotului Ioachim vindea la Crângu un Triod, rezulta şi menţionarea satului Mănăstirea.)
Se petreceau şi situaţii mai puţin plăcute ce reflectau tensiuni în cadrul localităţii. Astfel, primarul Ioan Mihăilescu era chemat în instanţă de către Costache Sibiceanu, acesta acuzându-l de bătaie. Spre 1880, comuna Mărunţişu avea 2.538 locuitori şi în componenţa sa intrau satele Benga – termenul vine din ţigăneşte (dracul) şi cum ţiganii sunt atestaţi la noi, documentar, la 1385, localitatea poate să aibă o vechime mai mare -, Măguricea, Mânăstirea, Poenile, Valea Seacă, Zăhăreşti şi Cuculeşti.
Cu o semnătură în grafie chirilică, ce se dorea a fi preţioasă, dar care trăda şi vârsta, făcea D. Gavriloiu o contestaţie în 4 noiembrie 1889, împotriva hotărniciei efectuate de ing. I. Vereş la moşia Mărunţişu, proprietatea fraţilor Niţu şi Petrache Jitianu. Acelaşi lucru îl va face şi Nistor Neagu, dar la 7 noiembrie 1889. D. Gavriloiu, la rândul său, se va vedea acţionat în judecată la 3 noiembrie „cu ai săi moşneni ai Sforii de moşie numită Sibiasca” pentru două pogoane, 19 prăjini şi 47 de stânjeni pătraţi din trupul moşiei Mărunţişu „în partea unde se învecineşte cu sfoara moşnenilor Sibieşti şi care pogoane se stăpânesc de moşneni fără nici un drept”. Sentinţa civilă nr. 417 din 19 ianuarie 1890 reţinea renunţarea la contestaţia făcută de D. Gavriloiu şi confirmarea hotărniciei lui I. Vereş din 1 februarie 1889. În aceeaşi zi se pronunţa şi sentinţa nr. 419 în procesul preoţilor Borănescu cu urmaşii lui Jitianu, prin care se confirma hotărnicia aceluiaşi inginer.
Moşia Sibiasca de la Pătârlagele-Mărunţişu, ce aparţinea moşnenilor Sibieşti, se învecina, la 1895, în opt locuri cu moşnenii Lereşti şi Cătineni. Prin Costache Pătârlăgeanu, D. Gavriloiu, pr. C. Ionescu, G. Udrescu, Gavrilă G. Sibiescu, Stoica Giurgiuveanu şi Gh. Antonescu obştea moşnenilor Sibieşti cerea hotărnicia moşiei Sibiasca. Moşnenii Lereşti nu s-au prezentat, dar col. Coslinschi, care era moşnean Leresc, l-a delegat pe Gh. Udrescu, arendaşul său, să asiste la hotărnicie. Nu se vor prezenta nici Cătinenii aceştia având hotar natural conform hotărniciei din 1801. Planul moşiei, măsurate cu lanţul, va fi finalizat la 20 iulie 1900 de Em. Mehtupciu, rezultând o suprafaţă de 1.536,40 ha. aflate în posesia moşnenilor Sibieşti şi Poenari, deşi la 1892 se spunea că aceştia aveau 830 ha. La nord se aflau clar Lereştii din comunele Mărunţişu, Mlăjet, Pătârlagele, Pănătău, Sibiciu de Sus, Valea Muscelului şi col. Coslinschi, la vest moşia Cepturaşu a lui Gr. A. Burelli (Burelly), moşia Cătina a Coraliei Boldur şi moşnenii Cătineni, la sud moşiile Benga Verbila şi Mărunţişu Creţuleasca etc. Cu ocazia hotărniciei, Dim. Gavriloiu şi Nae Popescu vor face următoarele precizări inginerului Mehtupciu „însă în ceea ce priveşte împărţeala între moşneni, vă rog să observaţi că, din totalul stânjenilor ai acestui hotar (Verbila, n.n.), urmează ca mai întâi să deosebiţi stânjeni 216 pe care suntem proprietari şi stăpâni desăvârşiţi numai noi subiscăliţii, împreună cu aceea care s-au judecat cu m-rea Verbila şi Neagu Ovreiaşul de au câştigat aceşti stânjeni ce erau călcaţi de mănăstire şi de Ovreiaşu, iar restul să-i împărţiţi la toată obştea moşnenilor după actele ce vor prezenta şi care nu pot avea amestec cu sfoara de 216 stânjeni”. La baza demersului cei doi puneau hotărârea nr. 120 din 23 august 1832 dată de judecătoria de la Saac în favoarea moşnenilor Sibieşti Iancu sin Şerban Pătârlăgeanu, Ion Băcanu, Pârvu, Pincu Monahul, Brat Ivan, Alexandru sin Mihai, Popa Matei, Costea Economu şi Ion Boriveanu sin Manea. Cei 216 stânjeni vor fi cunoscuţi şi sub sintagma de „sfoara de peste gârlă”. Faţă de cele afirmate de Dim. Gavriloiu şi Nae Popescu se vor ridica alţi moşneni Sibieşti ca pr. C. Ionescu, Gh. Udrescu, Gh. Antonescu, Gavrilă Sibiescu, N. Pătârlăgeanu, Mişu Jitianu şi N. Popescu, care vor sublinia că, la depunerea cererii de hotărnicie, cei doi nu pomeniseră nimic de cei 216 stânjeni.
În 1899, 321 hectare de moşie, stăpânite de 97 de moşneni, în cătunul Poienile de Sus
În cătunul Poenile de Sus, un număr de 97 de moşneni stăpâneau, la 1899, exact 321 hectare ale moşiei, iar cei 86 din Zahareşti se aflau în posesia a 460 hectare. În finalul de an 1901, moşnenilor Lereşti din Mărunţişu, prin intermediul Oficiului portăreilor de la Tribunalul Buzău, li se transmitea un Extract relativ la hotărnicia moşiei Sibiasca, proprietatea moşnenilor Sibieşti. De lucrare se ocupase ing. Mehtupciu, care constatase lipsa Lereştilor la stabilirea hotarului. Au fost totuşi de faţă moşnenii Sibieşti, Gh. Udrescu, arendaşul colonelului Coslinschi, moşnean Leresc, aşa cum subliniam ut supra, care va arăta lipsa de prigoană după achiziţia făcută de la Costache Păltineanu. Hotarul fusese stabilit între moşnenii Sibieşti şi Lereşti la 1785 de către patru boieri hotarnici şi care se va respecta şi acum „mergând cu toţii, mi-au arătat piatra ce este hotar şi despre moşia Cepturaşu numită la vârfu lui Bălan (…)până unde vine vecinătatea cu partea din Lereasca aleasă d-lui colonel Coslinschi, de aici linie dreaptă la punctul de la Isvorul Costi, de aici drept prin Piatra Albă, la punctul de la livada lui Ion Begu şi de aici linie dreaptă la hotarul Pietroiu de deasupra satului Pătârlagele deasupra Malului Gârlei valea Muscelului şi în prelungirea liniei până în apa Buzăului”.
La capitolul V al hotărniciei, referitor la vecinătatea moşiei Sibiasca cu moşia Benga Verbila, acum proprietate a însurăţeilor şi a celor împroprietăriţi prin Legea din 1864, se sublinia actul de la 26 februarie 1883 executat de ing. G. N. Cordea „în care se arată liniile de hotar care se învecinesc cu moşia Sibiasca, atât Corpul cel mare ce merge de la Cătina până în apa Buzăului, cât şi corpul cel mic numit şi Tega, ce merge din apa Buzăului până la moşia Ruşavăţu”. Se certau cei de aici, la 1902, pentru islazul comunei şi nu erau singulari ca situaţie. La 3 mai, N. Popescu se adresa judecătoriei din Pătârlagele, acuzându-i pe Moise Ilie Chiru, C. G. Popescu, C. Lepădatu, Mitu I. Dinu şi Ion Tănase Moroian că i-ar fi distrus 266 de metri de gard la Gura Mălăilor Mici. Terenul se învecina cu „drumul mălăilor mari şi cu proprietăţile însurăţeilor Bengani, pe care-l făcusem în urma înţelegerii ce aveam cu numiţii şi cu ceilalţi moşneni”, spunea în reclamaţia sa N. Popescu.
În 6 mai, se adresau aceleiaşi instituţii şi Şt. M. Popescu, Diniţă D. Stănişoru, precum şi alţi moşneni, 21 în total, care precizau că gardul „este al tuturor moşnenilor şi să posedă ca islaz păşunea vitelor în indiviziune de toţi moşnenii”.
Împroprietăriţii de la 1864 vor face şi ei, în 1908, contestaţie împotriva hotărniciei lui I. Vereş de la 1889, arătând că la efectuarea acesteia nu au fost prezenţi şi nici chemaţi, plus că, datorită acesteia, „beneficiau” de o călcare de 120 de pogoane. Între semnatarii documentului se aflau Mihu şi Neagu I. Coman, Moise I. Isar, Gh. Niţu Popa, Tănase N. Rotaru, Ilie şi Gh. Ioniţă, etc. În sprijinul cererii împroprietăriţii depuneau nu mai puţin de zece copii după procesul-verbal din 25 noiembrie 1864, prin care intraseră în posesia a 975 pogoane şi 1.196 stânjeni pătraţi din moşia prinţesei Sturza.Ne oprim aici cu demersul nostru istoric, urmând ca paginile mai noi ale aşezării să se regăsească într-o lucrare dedicată moşnenilor Curburii.
Prof. Alexandru Gaiţă, Arhivele Statului
(*) Satul Benga (Afumaţi) după reforma agrară de la 1864 – cu denumirea-i rămasă probabil de la un locuitor Benganu venit din Begu – Pănătău sau mai degrabă a celor de sub fântâna de la Stroeşti – aşa cum dorea să-mi explice un bătrân, în anii de dinainte de 1989, în aşteptarea RATEI spre Buzău -, s-a împărţit în două, partea de la şosea numindu-se Benga Nouă, iar Afumaţii de sub deal, Benga Veche. Satul Mănăstirea, de pe şoseaua dealurilor Strechea – Vătala – Cruciuliţa, se va datora călugărilor de la Schitul Frăsinet, care au făcut aici loc de popas şi de schimb de cai. Locul era îngrijit de cele trei familii de ţigani robi – Bârzic, Şchiopu şi Durbălău. Terenurile de aici vor fi muncite de familiile româneşti Drăghici, Moise sau Petroiu. Hotarul dinspre Cislău va dăinui prin văile torenţiale Purcăreaţa şi Valea Seacă.