Absolvenții universităților au expus alături de artiști cu state vechi în cadrul Salonului de Iarnă
Tineri absolvenți ai universităților de artă s-au alăturat joi artiștilor profesioniști ai filialei UAP Buzău în cadrul primului salon anual. Lucrări de pictură, grafică, artă decorativă și sculptură ce poartă semnătura a 32 de artiști au înnobilat spațiul de la etajul Galeriilor, expoziția bucurându-se și de atenția unui public destul de numeros, ținând cont de vremea de afară.
Tradiția vernisajelor însoțite de un moment muzical s-a respectat și de această dată. Iuliana Mareș (flaut), Irina Barbu (vioară) și Bogdan Oancea (chitară), toți trei elevi ai Liceului de Artă, au prezentat câte un scurt recital în deschiderea evenimentului.
„Această expoziție reunește lucrările artiștilor profesioniști, reprezentanți ai diferitelor generații, cu preocupări diverse, genuri artistice care definesc expresii vizuale, începând cu zona tradiționalului, postmodernismului și până la expresionism și nu numai. Diversitatea stilistică, abordările inovatoare, calitățile de limbaj dezvoltă un dialog amplu, cu nebănuite resurse de exprimare plastică, conferind expoziției acel magnetism atât de necesar interferențelor creatoare. Valoarea lucrărilor artiștilor plastici, absolvenți ai universităților de artă de prestigiu, unii chiar masteranzi, sunt alături de nume consacrate ale acestei filiale. Este un deziderat al meu de a încuraja tinerii profesioniști”, a declarat președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.
Un spirit al școlii de artă buzoiene
Printre tinerii recent acceptați în filala buzoiană a UAP, foști absolvenți ai Liceului de Artă care se întorc acasă, se află Sorin Manta, Monica Peter, Bogdan Ciobanu, Andrei Mărgărit, Claudiu Ene, Bogdan Lefter, Doina Andrei, Oana Constantinescu sau Liliana Crăciun.
Potrivit artiștilor cu state vechi în filială, ținând cont de numărul mare de absolvenți care se întorc la Buzău, putem vorbi despre un „spirit al școlii buzoiene”. „Avem încredere în ei că au ceva de spus în redifuzarea artei plastice. Pentru noi, urmează noi evenimente comune, o expoziție la Galeriile Orizont din București, un schimb de expoziții cu cei de la Bacău, iar la anul sărbătorim 45 de ani de funcționare neîntreruptă a filialei UAP Buzău”, a mai declarat Valeriu Șușnea.
{loadposition zgalerie8822}