Comunitatea medicală râmniceană a fost şocată, vineri, când a aflat că dr. Paul Eugen Rânja, directorul Spitalului Municipal, şi-a înaintat demisia, din motive personale, după 12 ani în care a îndeplinit această funcţie.

Primarul Viorel Holban, în a cărui subordine administrativă se află „Municipalul” râmnicean, spune că „intenţia medicului de a demisiona nu este definitivă, acesta având posibilitatea să se răzgândească în cele 45 de zile de preaviz în care va continua să îndeplinească această funcţie. Se pare că decizia sa este generată de faptul că noile condiţii impuse de Ministerul Sănătăţii şi de Casa de Asigurări de Sănătate îl obligă să acorde mai mult timp efectuării unor rapoarte şi situaţii, în detrimentul profesiei, iar doctorul Rânja apreciază că este timpul să se retragă din funcţia de conducere. Dacă nu se va răzgândi, vom lua în calcul înlocuirea sa cu un alt medic”, a declarat Holban.
Contactat telefonic de reporterii Opinia, medicul Rânja a confirmat depunerea demisiei, fără a detalia însă motivele care l-au determinat să facă acest gest. El a mai spus că este posibil să revină asupra demisiei, luându-şi totuşi răgaz de gândire până la expirarea perioadei de preaviz.