Atragerea fondurilor europene, ţintă prioritară în 2012

         În scopul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, Guvernul a aprobat un nou set de reglementări cu privire la gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă.

 

     În scopul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, Guvernul a aprobat un nou set de reglementări cu privire la gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă. Astfel, noul act normativ introduce reguli clare, aplicabile tuturor instituţiilor responsabile de absorbţia fondurilor europene şi reglementări referitoare la acordarea şi retragerea prefinanţărilor şi acordarea şi retragerea finanţărilor pentru proiectele europene. Astfel, printre măsurile iniţiate sunt incluse reducerea cotei de recuperare a prefinanţării din cererile de rambursare depuse, de la nivelul de 30 la sută la o cotă cel puţin egală cu cea conform căreia s-a acordat prefinanţarea la nivelul proiectului, majorarea cotei maxime de acordare a prefinanţării de la 10 la 20 la sută pentru proiectele care au integral finanţare nerambursabilă şi pentru proiectele care au o valoare eligibilă mai mică de un milion de lei şi posibilitatea diminuării garanţiei pe măsură ce poate fi recuperată prefinanţarea pentru beneficiarii aflaţi sub incidenţa ajutorului de stat care sunt obligaţi să depună garanţii pentru obţinerea prefinanţării.  De asemenea, actul normativ include unele reglementări menite să impună beneficiarilor rigoare în stabilirea şi desfăşurarea activităţilor proiectului. În acest sens, Hotărârea aprobată stabileşte obligativitatea ca prin contractul/decizia de finanţare, beneficiarul să îşi asume un calendar/grafic de depunere a cererilor de rambursare pe toată durata de implementare a proiectului, calendar care să poată fi modificat de maximum trei ori.  Sunt exceptate de la această limitare proiectele cu o valoare totală mai mare de 50 de milioane de lei şi a căror implementare presupune încheierea a mai mult de trei contracte de achiziţie publică conform contractului/deciziei/ordinului de finanţare, proiecte în cazul cărora limitarea este stabilită la un număr cel mult egal cu numărul contractelor de achiziţie publică necesare implementării. Aceste modificări nu vor avea un impact bugetar, ci vor îmbunătăţi mecanismele financiare stabilite pentru implementarea programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale.