Delegaţie buzoiană, la sărbătorile ce au marcat împlinirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova

În perioada 26-29 august 2011, o delegaţie buzoiană a participat la Soroca la manifestările ce au marcat împlinirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

În perioada 26-29 august 2011, o delegaţie buzoiană a participat la Soroca la manifestările ce au marcat împlinirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

     Grupul condus de pr. prof. dr. Mihail Milea, cetăţean de onoare al raionului Soroca, i-a avut în componenţă pe av. Mihai Sălcuţan, fondator al Bibliotecii “Basarabia”, iniţiator şi susţinător al programelor de colaborare stabilite între cele două unităţi teritorial administrative, cunoscuţii creatori populari Adela Petre şi Dragoş Potecaşu, pictoriţa Măndica Păun, tinerii interpreţi Alexandru Petcu şi Teodora Bârsan, profesoara Maria Mânzală de la catedra de radio şi televiziune şcolară a Palatului Copiilor şi pe eleva Teodora Milea.

            Chiar în ziua sosirii, la Biblioteca “Basarabia” din Soroca, filială a Bibliotecii “V. Voiculescu” din Buzău , într-o atmosferă caldă, cu participare numeroasă, avizată şi activă, a avut loc lansarea unor volume ale scriitorilor buzoieni  Sava Bogasiu, “Mărturii în lumina dreptei credinţe” şi Bucur Chiriac,  “Amintiri despre apusul zeilor “. Moderator a fost profesoara de limba română Ana Bejan, ex-prefect al judeţului Soroca.

     În ziua marii sărbători, a împlinirii a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova în 27 august 1991, delegaţia s-a integrat în  activităţile cuprinse în bogatul program ce s-a întins pe tot parcursul zilei: părintele Mihail Milea şi av. Mihai Sălcuţan au participat la primirea oficială a delegaţiilor, la întrunirea festivă, la depunerile de coroane şi de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la monumentul eroilor soroceni căzuţi în războiul din Transnistria şi al celui ridicat în memoria participanţilor la campania din Afganistan. Creatorii Adela Petre, Dragoş Potecaşu şi Măndica Păun au participat cu exponatele proprii la Târgul meşterilor populari, frumos şi semnificativ intitulat „La Nistru la mărgioară”, organizat lângă vestita cetate a lui Ştefan cel Mare, simbol al oraşului şi al românilor de pretutindeni. Pe scena ridicată în cadrul târgului,  interpreţii Alexandru Petcu şi Teodora Bârsan au susţinut recitaluri ce au inclus  melodii populare din zona Buzăului şi din repertoriul naţional.  Profesoara Maria Mânzală şi eleva Teodora Milea au imortalizat foto şi video evenimentele şi prezenţa buzoiană la acestea şi au stabilit contacte cu reprezentanţii instituţiilor şcolare locale.

            În ziua următoare a fost hramul oraşului Soroca, sărbătorit în ziua Adormirii Maicii Domnului  după calendarul iulian. Delegaţia buzoiană a participat la slujba marelui praznic la paraclisul Parohiei „Sfinţii martiri Brâncoveni”, biserica aflându-se în stadiul de începere a lucrărilor de construcţie. Parohia se află sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei şi a Exarhatului plaiurilor din cadrul Patriarhiei Române, la susţinerea proiectului având o contribuţie importantă şi buzoienii. A urmat o deplasare în comuna Stoicani, în apropierea Sorocii, unde a avut loc slujba de pomenire şi depunere de flori la Monumentul ostaşilor români căzuţi pe acele meleaguri în cel de al doilea război mondial, ridicat în cimitirul amenajat de Fundaţia „Sfântul Sava de la Buzău” împreună cu parteneri soroceni ai acesteia, în urmă cu patru ani. Conducerea şcolii şi a primăriei i-au aşteptat pe buzoieni cu tricolorul românesc ridicat lângă monument, cu colaci, fructe şi vin pentru pomenire. Spre seară a fost vizitat impresionantul monument „Lumânarea  recunoştinţei”, ridicat pe dealul ce străjuieşte Soroca într-un loc cu o splendidă panoramă asupra împrejurimilor şi au fost vizionate programe organizate de primăria oraşului reşedinţă de raion în piaţa din faţa sediului administrativ, încheiate cu un frumos joc de artificii.

            Ultima zi din program  a fost una la fel de aşteptată, întrucât a fost sărbătorit, tot după calendarul vechi, hramul Parohiei „Sfinţii martiri Brâncoveni”, despre care am amintit mai sus. Slujba a fost oficiată de preotul paroh Sorin Huluţă, originar din Oneşti şi stabilit la Soroca împreună cu familia pentru împlinirea lucrării mult dorite şi aşteptate de românii de la răsăritul ţării şi atât de bineplăcute lui Dumnezeu, împreună cu pr. prof. dr. Mihail Milea, care a rostit, ca şi în ziua precedentă, predica ce a însufeţit participanţii, care le-a sădit încredere şi speranţă. Masa de hram, îmbelşugată nespus de credincioşi, a fost prilejul revederii cu numeroşii prieteni şi al creionării de noi proiecte.

 

{loadposition zgalerie2853}