* Evenimentul, de la Biblioteca Judeţeană, a fost marcat si printr-un recital de colinde
* Evenimentul, de la Biblioteca Judeţeană, a fost marcat si printr-un recital de colinde
Ca în fiecare an, meşterii populari buzoieni şi-au dat întâlnire în preajma Sărbătorilor de Iarnă, în cadrul unei expoziţii comune. Evenimentul organizat, ieri, de către Centrul Creaţiei Populare, la Biblioteca Judeţeană, s-a bucurat de prezenţa a numeroşi artişti, cât şi de câteva surprize. Este vorba despre recitalul de colinde oferit de un grup de tineri absolvenţi ai Seminarului Teologic, conduşi de pr. Nicolae Soare. Un alt moment artistic l-a oferit grupul de fete pregătite de interpreta buzoiană Nina Stamate.
„Este modul nostru de a ura „La mulţi ani!” buzoienilor. Eu vă sunt recunoscător tuturor creatorilor, pentru că lucraţi spre folosul comunităţii, chiar dacă eforturile sunt mai puţin vizibile. Am şi o veste bună pentru toţi expozanţii: Consiliul Judeţean a depus un proiect pentru reabilitarea sediului de la Spitalul Brătianu, unde ne vom muta şi noi. Acolo o să avem ateliere de creaţie şi săli expoziţionale, asta probabil din 2014. Ne aşteptăm deci la intrarea în normalitate. Până atunci, mulţumesc tuturor celor care luptă să păstreze tradiţiile”, a declarat directorul Centrului de Creaţie, Raul Gâlmeanu.
Printre artiştii care au expus lucrări constând în icoane pictate, sculpturi, ţesături s-au aflat: Dragoş Potecaşu, Matei Alexandru, Leonard Ţuclea, Amalia Papazisu, Bogdan Marinescu, Teodora Irimia, Petru Tofan, Ana Maria Tănase, Ioan Vasile, Marian Nica, Fănel Dumitru, Florina Tudor şi Maria Maura.