Daniel Vârgolici, şoferul cu şpaga de 15.000 de euro, arestat la recurs

Iniţial, i se interzisese să părăsească ţara, însă procurorii DNA au făcut recurs, iar motociclistul de performanţă a primit mandat pentru 29 de zile

Lucruruile au luat o întorsătură nefavorabilă pentru motociclistul de performanţă Daniel Vârgolici, prins în flagrant la începutul săptămânii trecute după ce a oferit prima parte dintr-o spagă de 15.000 de euro promisă unui poliţist buzoian de la Circulaţie care îl prinsese conducând maşina beat şi cu permisul anulat. Dacă în primă fază, instanţa de la Tribunalul Prahova s-a arătat indulgentă şi a luat împotriva sa doar măsura interzicerii părăsirii teritoriului ţării, la recursul făcut de procurorii DNA, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea acestora şi a dispus arestarea preventivă a lui Daniel Vârgolici pe o perioadă de 29 de zile.

Reamintim faptul că Daniel Vârgolici este un nume cunoscut în lumea motociclismului, fiind un practicant al motociclismului de performanţă, cu mai multe titluri câştigate şi totodată un potent afacerist. De Paşte, acesta a venit în Buzău, la invitaţia câtorva prieteni, şi a petrecut până târziu, într-un club din oraş, timp în care a consumat şi o cantitate însemnată de alcool. După o discuţie aprinsă pe care se pare că a avut-o cu prietena sa, a plecat din club la volanul maşinii, deşi era în avansată stare de ebrietate şi, în plus, avea permisul anulat. A fost oprit de un poliţist de la circulaţie şi i-a promis acestuia o şpagă de 15.000 de euro pentru ca acesta să nu ia măsurile legale ce se impuneau în cazul său,  fiind pasibil de dosar penal pentru conducere cu permisul anulat şi conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţistul a făcut un denunţ la Biroul Judeţean Anticorupţie, iar a doua zi Daniel Vârgolici a fost prins în flagrant după ce i-a oferit o primă tranşă din şpaga promisă, mai precis 1.800 de euro şi 1.000 de lei.

Ancheta a fost preluată de către DNA, iar acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au decis ca Daniel Vârgolici să fie cercetat în libertate, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării. Procurorii DNA au făcut recurs, iar cazul a ajuns din nou pe masa judecătorilor, de această dată instanţa Curţii de Apel Ploieşti a decis arestarea preventivă a lui Daniel Vârgolici pentru 29 de zile, hotărârea fiind definitivă.

După ce a fost făcut public, cazul a stârnit numeroase discuţii în Buzău, surse apropiate celor din anturajul în care motociclistul se afla în noaptea de Paşte vehiculând ideea că era de aşteptat ca acesta să nu fie arestat şi să scape basma curată, pentru că ar fi un important colaborator al unui serviciu de informaţii, catalogând reţinerea sa drept o gafă a ofiţerilor de la anticorupţie şi a procurorilor DNA. Colaborator sau nu, cert este că motociclistul îşi va petrece următoarele 29 de zile în arest şi rămâne de văzut care va fi pedeapsa pe care acesta o va primi de la judecători pentru dare de mită, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere cu permisul anulat.