Cum a pierdut Spitalul Judeţean Buzău aproape o jumătate de miliard de lei într-o singură lună

Câţi bani ar fi încasat Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău dacă fiecare dintre pacienţii externaţi din spital luna trecută, prima de încasare a coplăţii, ar fi achitat taxa la ieşirea din spital, nemaivorbind de cei care au trecut pe la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU pe tot parcursul lunii aprilie? Nu mai puţin de 24.216 lei ar fi intrat în vistieria celei mai mari unităţi sanitare din judeţ de la cei 3.027 de bolnavi externaţi luna trecută. Dacă sunt luaţi în calcul cei care au ajuns la UPU, suma creşte semnificativ, având în vedere că au fost înregistrate în evidenţe 5.721 de prezentări numai în luna aprilie, ceea ce ar fi însemnat un plus de peste 45.000 lei.

În schimb însă, numai 235 de pacienţi care au ieşit din spital în luna aprilie au achitat taxa de 8 lei la externare, iar suma strânsă nu a depăşit 19.000 lei. Restul au reprezentat scutiri şi excepţii de la plată. Unele pe drept. Sunt pensionari, părăsiţi de familie, oameni care nu mai au pe nimeni şi pentru care 10 lei contează. Dar cei mai mulţi au fost cazuri considerate urgente.

Iar situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău este întâlnită în toate spitalele din ţară. Ceea ce s-ar fi dorit a fi o taxă care să rezolve proble­mele administrative ale spitalelor s-a dovedit a fi un eşec total care, în plus, a menţinut la cote ridicate numărul celor care ajung la urgenţă, bene­ficiind de asistenţă medicală în mod gratuit deşi nu cotizează, unii cu siguranţă, un leu pentru sănătate. Alţii în schimb, angajaţi, plătitori de contribuţii de asigurări sociale de sănătate trebuie să plătească şi statul în spital, dacă intervenţia la care au fost supuşi nu este considerată, poate, urgenţă. Asta, în favoarea bătăuşilor, beţivilor, drogaţilor, a celor care şi-o fac cu mâna lor, care nu ştiu ce înseamnă asigurare medicală. Astfel de indivizi vin în urgenţă zi de zi şi sunt scutiţi de coplată. În schimb, ajunşi la spital, fac scandal, ameninţă, înjură medici, vor să fie primii salvaţi.

 

Nici 100 de persoane nu au achitat taxa la externarea din Spitalul Rm. Sărat

 

Şi la Spitalul Municipal Rm. Sărat, conducerea unităţii a tras linie şi a cocluzionat:  taxa platită de bolnavi la externare a adus la buget doar 900 de lei. Rezultatul nici nu putea fi altul, în condiţiile în care cei mai mulţi pacienţii internaţi aici au fost persoane scutite de la plata taxei de 10 lei stabilită la externarea din unitatea sanitară, ceea ce înseamnă că nici 100 de persoane nu au achitat coplata.