Caz şocant la Bozioru. Un copil de 12 ani din localitate a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce a fost schingiuit de tatăl său, într-o pădure de la marginea comunei. Totul s-ar fi întâmplat chiar în acea dimineaţă.
Bărbatul, de 39 de ani, din comuna Bozioru, şi-a dus băiatul în pădure, l-a legat cu nişte chingi de un copac şi l-a tăiat, cel mai probabil un cuţit. A filmat totul cu telefonul mobil şi apoi a trimis imaginile soţiei sale şi mamă a copilului, plecată la muncă în Spania. „Dacă nu te întorci acasă, îţi omor copilul“, ar fi fost mesajul individului către soţia lui. Imediat, femeia a cerut ajutorul autorităţilor din Buzău, iar poliţiştii s-au deplasat la casa bărbatului, unde l-au găsit pe copil cu numeroase tăieturi pe corp. Bărbatul ar fi făcut acest gest pentru a se răzbuna pe femeie întrucât aceasta nu ar fi dorit să se întoarcă în ţară.
Imediat ce a vizionat imaginile, mama băiatului a cerut ajutorul autorităţilor din Buzău, iar poliţiştii au început cerecetările la faţa locului, constatând că sesizarea se confirmă. Copilul a fost găsit cu numeroase tăieturi pe corp şi în stare de şoc, fiind transportat cu o ambulanţă la spital. Medicii au stabilit că este în afara pericolului, dar băiatul a rămas internat.
Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului, iar specialiştii urmează să stabilească ce măsuri de protecţie vor fi luate în cazul copilului.
Iniţial, agresorul a intrat în custodia Poliţiei, ulterior el fiind internat la Spitalul de Neropsihiatrie Săpoca pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.
Bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de lipsire de libertate şi rele tratamente aplicate minorului. Dacă se constată că avea discernământ când şi-a schingiuit fiul, individul riscă ani grei după gratii. Bărbatul este cunoscut în comunitate ca având un comportament violent, însă nu este în evidenţe cu afecţiuni psihice.
O perioadă ar fi fost plecat şi el la muncă în Spania, însă după un timp s-a întors în ţară. Copilul se află în grija lui şi a bunicii paterne.