Ras, tuns, frezat și pleznind de sănătate, astfel se arată fostul primar al Buzăului Constantin Boșcodeală în pozele pe care le-a postat, în ultimele trei luni, pe rețeaua de socializare Facebook, semn că perioada de așteptare până la următoarea sentință – din „dosarul Orizont“, care, după ce va rămâne definitivă, l-ar putea trimite în concediu într-un loc mai puțin însorit decât cele pe care le-a vizitat în această vară – este cât se poate de lejeră. După mai bine de cinci luni de „silenzio stampa“, Boșcodeală, legitimat de „o judecătoare tânără, fără experiență“ în infractor cu acte în regulă, a găsit de cuviință să îi „zică vreo două“ celui care îl urmează în funcție, și care, de la preluarea mandatului, trage ponoasele sifonării banului public de către caracatița care a crescut în jurul fostului stăpân de la Palatul Comunal.
Problema mare este că Boșcodeală – despre al cărui drept moral de a face aprecieri asupra activității din Primărie nu mai este cazul să discutăm – se așază pe marginea mormântului unei angajate a Palatului Comunal, chiar până ca familia să apuce să o plângă, și încearcă să arunce o găleată plină cu lături în capul actualului primar, spunând, pur și simplu, că acesta din urmă s-ar face vinovat moral de moartea funcționarei din Direcția Economică, eveniment tragic, consumat miercuri la prânz. Boșcodeală a declarat, pentru Focus FM, că tensiunea din Primărie, alimentată de Constantin Toma, ar fi cauza problemelor din viața Vasilicăi Mihail. Femeia, în vârstă de 50 de ani, a căzut de la balcon, însă anchetatorii iau serios în calcul și varianta sinuciderii. Astfel, solicitat de Focus FM să aibă o reacție după moartea șefei Serviciului Control și Facilități Fiscale Persoane Fizice în cadrul Direcției Economice, Boșcodeală a ținut să spună că de vină este un singur om, adică noul primar.
„Am cunoscut-o, mai ales după ce domnul Gegea a fost suspendat din funcție, iar domnul Auraș Avramescu era declarat adjunct și prelua funcția. Cum dumnealui era de foarte multe ori în concediu, doamna îi ținea locul. Nu cred că a avut probleme. Cred că vina este a unui singur om, care, de altfel, se menține pe poziție… Nu știu de nicio presiune, dar ce pot să vă spun e că știu că la nivelul municipiului este o stare de tensiune de nedescris datorată noului primar“, a declarat Boșcodeală pentru Focus FM, care a negat însă faptul că între el și familia Vasilicăi Mihail ar exista o relație de cumetrie, la nivelul părinților însă.
Boșcodeală o descrie pe Vasilica Mihail ca fiind un om echilibrat: „Era un om foarte echilibrat. Soțul dumneaei avusese și o problemă de sănătate, dar în ultima vreme era în stare foarte bună și, de asemenea, băiatul știu că terminase Facultatea de Teologie și se căsătorise; era foarte bine. Eu cred că pur și simplu este o stare fizică, cel mai probabil din cauza serviciului. Ăsta-i punctul meu de vedere; nu înseamnă că așa este; eu de la 1 martie nu mai am nici o legătură cu Primăria“, a spus fostul primar.
Constantin Toma: „Tensiunea e de la fostul primar“
De cealaltă parte, Constantin Toma acuză fosta administrație de tensiunea care persistă în birourile Palatului Comunal: „Îmi pare foarte rău pentru astfel de declarații dar, din punctul meu de vedere, acolo doamna își făcea treaba. A fost o persoană apreciată aici. Aseară a lucrat până la șase și jumătate și a făcut cerere de concediu, trei zile, ca să prindă și week-end-ul; ar fi declarat colegilor, care mi-au spus și mie, că pleacă cu soțul la Vernești, de unde este și soțul (…) Nu a fost niciun fel de presiune sau tensiune. Am avut o singură discuție cu ea, pe o plângere a unui cetățean care a venit în audiență. Tensiunile sunt generate și legate de tensiunile pe care le-a lăsat, până la urmă, cel care a fost înainte (…) Este o stare de tensiune maximă în Primărie pentru că a murit un om. Vă dați seama! Tensiune este și în Direcța Economică, după ce s-au trimis în judecată șase funcționari. Tensiunea este de la fostul primar. Nu la angajații din Primărie. Eu îi înțeleg, dar trebuie să-mi fac treaba și să respect legea. Nu știu de ce vorbește așa domnul Boșcodeală. Tragedia e prea mare ca să ai astfel de supoziții“, a declarat Constantin Toma pentru Focus FM.
Șeful Serviciului Control și Facilități Fiscale Persoane Fizice din cadrul Direcției Economice a Primăriei Buzău, Vasilica Mihail, a murit miercuri la prânz după ce a căzut de la balconul uscătorului blocului în care locuia. Ea lucra în Primăria Buzău din anul 1999 și avea 50 de ani.
„Priviți atent fotografia și ochii care vă zâmbesc din ea. Au fost ai unui om bun, modest, simplu, devotat muncii… Au fost ai unei femei extraordinare, ale cărei calități rămân necunoscute celor pe lângă care a trecut, sau celor pe care i-a întâlnit în programul său de lucru. De azi, ochii aceștia imenși, albaștri, nu vor mai surâde în soare. Vasilica Mihail nu va mai semna condica din Primărie și nici nu va mai preda lucrări în regim de urgență.
Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu ea!
Avea numai cincizeci de ani, arăta ca un copil, cu trup firav, dar era atât de muncită și, mai ales, deprimată, de parcă avea vârsta senectuții. Toate drumurile bătute în scurta ei viață au însemnat nevoi, ambiție, devotament, credința în familie și în slujba comunității.
S-a născut într-o familie simplă, săracă… Mama ei a fost angajată la fostul Inspectorat de Cultură al Județului Buzău… A crescut-o cu palmele și cu multă iubire. Și-a depășit condiția printr-un efort uriaș, a învățat pe rupte și a urcat pas cu pas, de una singură, într-un post pe care nu cred că și l-a dorit.
Viața dintre hârtii nu e viață, e trăită robotic și cu mare frică… Să nu fii criticat, să nu ți se reproșeze ceva, să nu greșesti, să nu pierzi la salariu, să nu fii retrogradat, să nu pierzi amărâtul acela de loc de muncă de unde nu poți lua nicio hârtie acasă….
Când ieșea dintre cei patru pereți, lupta cu viața… Și-a construit o familie tare frumoasă, în care a picurat numai iubire… A înfruntat și bune și rele… boala soțului pentru care nu a pregetat nimic, a făcut împrumuturi, a mâncat pâine cu ceai, l-a însoțit într-o convalescență lungă, a făcut un credit uriaș.
Numai cine nu a avut un bolnav în familie nu știe cât suflet trebuie să topești în creuzetul în care pregătești licoarea minunată a speranței că totul va fi bine. Să muncești fizic, să muncești la psihicul omului care nu mai speră în nimic… Pentru tine nu mai rămâne mare lucru, cazi într-un somn de plumb la sfârșitul zilei, și apoi, dimineață o iei de la capăt…..
Vasilica nu a avut nimic mai de preț în viața decât familia… un soț minunat, un copil special…. Pentru ei ar fi făcut orice!… Un om simplu, consumat la o vârstă când totul ar fi trebuit să înflorească…
În ultima vreme purta în inimă o spaimă, cea a nesiguranței zilei ce va urma, frica de a nu mai putea achita ratele la creditul în derulare… Oboseala o încercuise din toate părtile, corpul a cedat….
E o poveste simplă de viață, a unui om de lângă noi care, într-o perioadă, vă încasa taxele și impozitele locale, până azi economist, șef al Serviciului Control, Inspecție și Facilități Fiscale Persoane Fizice din cadrul Direcției Economice a Primăriei Buzău.
Pentru ea, moartea a venit în zbor, lin, ca o pasăre ce a luat-o de la etajul trei al apartamentului unde avea locuința, în prima zi de concediu.
Dumnezeu să o odihnească… în sfârșit!“.