Cum face DSP Buzău lobby pentru Compania de Apă

   Că vrea să acapareze întreg județul nu mai este o noutate, însă să-și facă lobby prin intermediul unor instituții deconcentrate ale statului este parcă prea mult.

   Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău au prezentat, marți, în Colegiul Prefectural o situație potrivit căreia apa furnizată la robinet buzoienilor din zece sisteme publice de alimentare cu apă nu este potabilă, având în componență cantități peste limita admisă de amoniu, bor, fier, nitrați, cloruri dar și impurități. La nivelul județului , din cele 133 instalații care distribuie în sistem centralizat apa către po­pu­lație, în cadrul programului de monitorizare s-au re­col­tat 898 probe, din care au fost necorespunzătoare 129, ceea ce reprezintă 14,37%( este admis 5% neconformități/an), precizează DSP în raport.

    Neconformitățile s-au înregistrat la instalațiile din județ unde structura geologică a zonei este cauza prezenței în apă a unor elemente chimice în concentrații care depășesc foarte mult valorile admise, dotările stațiilor sunt defici­tare, iar primăriile locale în  ca­li­tate de proprietari, au declarat imposibilitatea fi­nan­ciară de achiziție în anul 2016 a instalațiilor necesare potabilizării apei, se mai precizează în document. Astfel că DSP dă și soluția.

    „Preluarea unor instalații centrale de aprovizionare cu apă potabilă a populației din județ de către Compania de Apă Buzău este perspectiva favorabilă în vederea potabilizării apei, datorită resurselor financiare și specialiștilor de care dispune“, este concluzia din raportul transmis Prefecturii de către DSP Buzău.

   În timp ce apa din acele rețele gestionate de unele primării din județ este proastă și reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor, apa din cele patru stații ale Municipiului Buzău, toate gestionate de Compania de Apă, din care     s-au recoltat 34 de probe, este bună de băut, toate rezultatele fiind, bineînțeles, cores­pun­zătoare. Asta în condițiile în care, de ani de zile, plângerile din cauza apei murdare de la robinetele buzoienilor din municipiu sunt la ordinea zilei.

   Astfel, de ce să fie apa ieftină la țară, când, pe rețelele gata făcute de primării, cu bani grei, în unele cazuri cu fonduri europene, poate să furnizeze Compania de Apă la tarife de municipiu reședință de județ? Că-i bună, că-i proastă, nu va ști nimeni.