*Societatea va plăti lunar către Primărie o redevenţă de 20 la sută din valoarea chiriilor
*Societatea va plăti lunar către Primărie o redevenţă de 20 la sută din valoarea chiriilor
Bazarul Obor s-a mutat, cu arme şi bagaje, în ograda societăţii Comerciale Urbis Serv S.R.L. – societate cu capital integral al Consiliului Local -, după ce deliberativul municipiului a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii octombrie, concesionarea către societatea buzoiană, prin atribuire directă, a construcţiilor şi terenurilor indivize aferente acestora, din cadrul renumitului complex comercial buzoian. Această mişcare vine după ce, ani de-a rândul, societatea comercială respectivă a avut drept de folosinţă gratuită asupra Bazarului, fiind obligată să suporte doar plata utilităţilor.
Astfel, Urbis Serv a intrat în posesia imobilului format din spaţiul comercial parter, în suprafaţă de 680,75 metri pătraţi şi terenul indiviz în suprafaţă de 1.056,85 metri pătraţi, precum şi a imobilului format din spaţiu comercial etaj, în suprafaţă de 522,86 metri pătraţi şi terenul indiviz în suprafaţă de 879,24 metri pătraţi. Conform hotărârii adoptate în unanimitate de consilierii locali, concesionarea se face pentru o perioadă de 25 de ani, începând cu data de 1 octombrie, cu posibilitate de prelungire în condiţiile prevăzute de lege şi cu plata unei redevenţe anuale de 20 la sută din valoarea totală a chiriilor stabilite prin contractele de închiriere perfectate de societatea comercială Urbis Serv S.R.L. cu agenţii economici, persoane fizice sau juridice.
Conform aceleiaşi hotărâri, până pe 15 noiembrie, Urbis Serv S.R.L. va trebui să achite, către bugetul local, cu titlu de garanţie de bună execuţie datorată pentru primul an de exploatare, suma de 1.000 lei (zece milioane lei vechi).
Viceprimarul Marcel Ciolacu spune că, de acum încolo, societatea comercială Urbis Serv S.R.L. va trebui să verse în bugetul local un procent de 20 la sută din valoarea sumelor pe care le încasează din închirierea spaţiilor comerciale din Bazar către agenţii economici ori persoanele fizice autorizate care îşi desfăşoară activitatea acolo. Cât de mari vor fi sumele încasate la bugetul local în urma acestei mişcări ne facem o idee din declaraţia directorului societăţii comerciale Urbis Serv S.R.L., Petre Burada: ”în perioadele bune, adică până acum mai bine de un an, se încasa aproximativ 140.000 lei (1,4 miliarde lei vechi) lunar. Acum, sumele încasate din chirii se ridică la 80.000 lei (800 milioane lei vechi) pe lună, din care achităm aproximativ 50.000 lei (500 milioane lei vechi) la utilităţi, aşa că ne rămân vreo 30.000 lei pe lună”, spune directorul Urbis Serv, Petre Burada.
Un calcul simplu ne arată, deci, că aceşti 30.000 lei încasaţi lunar se vor împuţina cu aproximativ 16.000 lei, cât reprezintă cota de 20 la sută din sumele încasate pe chirii.