• Vasile Niţă, exclus definitiv din cadrul clubului
Management de calititate şi disciplină, sunt aspectele care au primat în alegerea primarului Constantin Toma pentru funcţia de director interimar la SCM Gloria Buzău, în locul lui Vasile Niţă, căruia nu i-a mai fost prelungit mandatul care a expirat pe 24 februarie. Edilul şef al Buzăului a preferat, ca pentru această etapă în care se află clubul, să numească la conducere pe cineva din afara fenomenului sportiv, însă un foarte bun manager. Iar alegerea s-a îndreptat către Ion Cazan, un fost militar de carieră, care se încadrează foarte bine şi în profilul pe care l-a dorit Toma. Într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului, Cazan a făcut o trecere în revistă a câtorva dintre cele mai importante borne ale carierei sale: „Am condus diferite structuri, mai mari sau mai mici, până la nivelul unei unităţi militare. Am fost comandant de batalion, asta fiind funcţia cea mai înaltă pe care am avut-o. Am fost şef de Stat Major, ofiţer în cadrul Biroului de Stat Major şi am ocupat diferite funcţii mai mici: comandant de companie şi comandant de grup. M-am axat pe managementul acestor structuri pe care le-am coordonat. Ca studii, sunt licenţiat în managementul organizaţiei, în informaţii, am un master în managementul securităţii şi al relaţiilor de muncă, curs post-universitar de integrare europeană, curs în informaţii militare şi alte cursuri de specialitate pe care le-am avut în cariera militară”.
Cazan nu s-a ferit să recunoască faptul că sportul a fost până acum pentru el mai mult o pasiune: „Nu sunt străin de activitatea sportivă, iubesc sportul, îmi place să fac sport, l-am practicat din copilărie, dar nu la nivelul performanţei. În prezent practic jogging şi exerciţii de forţă la sală. Am practicat arte marţiale, sunt parşutist, alpinist, scafandru, specialist în ducerea traiului în condiţii de izolare”.
Cazan a dezvăluit şi cum a ajuns în fruntea clubului: „Eu am avut un CV depus la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Primăriei, am fost contactat şi pentru această funcţie, probabil CV-ul a corespuns cerinţelor şi am acceptat”. Noul director interimar al clubului, funcţie pe care o va îndeplini, în principiu, pentru următoarele trei luni, a anunţat că intenţionează să participe la concursul pentru ocuparea definitivă a postului, şi, tocmai de aceea va încerca, în mandatul său limitat, să obţină maximum de performanţă pentru fiecare secţie din cadrul clubului: „Sper să reuşesc să implementăm în activitatea clubului noi metode pentru a obţine un maximum de performanţă pentru fiecare secţie în parte”.
Fostul director, Vasile Niţă, nu mai rămâne în club
Fostul director interimar Vasile Niţă nu va mai continua să activeze deloc în cadrul clubului. Clubul a decis să nu-i mai facă nicio ofertă de colaborare, nici măcar în organigrama secţiei de rugby. „Domnul Niţă nu va rămâne la secţia de rugby şi nu va mai rămâne nici în cadrul clubului. Secţia de rugby avea un staff, avea o conducere, avea un şef de secţie şi nu a mai fost ofertat pentru a prelua o poziţie anume în cadrul secţiei de rugby. Nu studiile dumnealui au fost o problemă”, a precizat Cristian Ceauşel, preşedintele Comitetului Director al SCM Gloria.
Degeaba ne revoltam noi , nu va avea nici un efect. Distinsii conducatori ai acestui oras , se vor face ca nu inteleg, este doar interesul lor sa puna pe cine cred ei . Sa nu mai vorbim de sustinere politica, sunt pusi in functii lingaii, paharnicii si cei care au indemanare la periat. Distinsi suporteri, degeaba ne racim noi gura aici, jocurile sunt deja facute. Din surse sigure am auzit ca mamager sportiv va fi Ion Viorel:))), super, ce alegere. Am vazut de ce a fost in stare dl Ion Viorel cat a fost pe la club, sa nu mai spun de meciurile puse la casa de pariuri. Imi este scarba…….
Dl Ceausel, daca si acest om , pensionar , fost cadru militar are vreo legatura cu sportul, inseamna ca sunteti intr- o mare eroare. Nu confundati disciplina militara( care oricum era o mare aberatie) , cu a fi un manager de un club sportiv. In aceasta lume a sportului , mai trebuie sa fi si cunoscut, respectat. Mare pacat ca luati decizi in pripa fara sa puneti in balanta toate variantele posibile. Sunt un f bun cunoscator al fenomenului sport in Buzau, si aici nu fac referire doar la fotbal, la tot sportul buzoian. Merg la toate competitiile sportive din Buzau, fie ca este fotbal, handbal, etc. Am cunoscut fff multi fost sportivi de performanta de-a lungul timpului, dar in mod special mi-a placut si am ramas frumos impresionat de un om. De ce va spun toate aceste lucruri, poate in ceasul al 12 lea nu ratati aceasta ocazie. Vedeti ca il avem in Buzau pe fostul mare portar al Gloriei, Antonio Pufi Stoian, fost sportiv de performanta, baiat care dupa cariera sportiva a fost dir de vanzari, manager pe Romania la o mare firma straina, care gestiona bugete, oameni, contracte. Sa nu mai spun de transferurile pe care le face, omul este la un nivel mare , intr-o lume si contacte selecte.Pacat, mare pacat ca nu “ profitati” de experienta acestui baiat ca si manager dar ca si om de sport.
Fantastic , ce noroc au unii , depui cv-ul , nu si pensia si obtii postul pentru care nu ai nici experienta si nici pregatire
in domeniu !
Buzoienii un popor rosu care nu puteau sa aiba alta soarta , pacat …