Cine erau cei doi buzoieni care au murit carbonizați în accidentul de la Sătuc

Cei doi buzoieni care și-au pierdut luni viața în accidentul de la Sătuc sunt soții Ioana și Gheorghe Ilie, în vârstă de 62 de ani, învățători în comuna Brăiești.

Cei doi se întorceau acasă din Buzău la volanul mașinii fiului lor, un Cielo, autoturismul celor doi aflându-se la reparat. În apropierea localității Sătuc, Cielo în care se aflau soții Ilie a fost izbit în plin de un autoturism Audi cu volan pe dreapta condus de un tânăr de 26 de ani din Cândești. Autoturismul Cielo în care se aflau a luat foc imediat după impact, iar flăcările au cuprins rapid întreaga maşină. Martorii au privit neputincioşi cum ocupanţii maşinii ard. După ce au stins flăcările, pompierii au găsit în maşină trupurile carbonizate. Martorii cred că e posibil ca cei doi soţi să fi fost deja decedaţi din impact când au izbucnit flăcările.

Șoferul autoturismului Audi și pasagerul care se afla cu el au ajuns la spital şi sunt în afara oricărui pericol.

Cei care i-au cunoscut pe Ioana și Gheorghe Ilie își aduc aminte de ei ca fiind dascăli desăvârșiți. „Nu pot să cred că am primit o asemenea veste! Doi oameni care formau un întreg, doi oameni care erau trup și suflet pentru copiii lor, pentru toți elevii care le-au trecut prin mână, pentru noi toți, doi oameni care m-au crescut și de la care am învățat tot ce este mai bun!”, a scris pe pagina de Facebook membra trupei Kronos, Irina Maria Croitoru, cadru didactic la Școala din Săgeata.

Un comentariu la „Cine erau cei doi buzoieni care au murit carbonizați în accidentul de la Sătuc”

  1. Incredibil și insuportabil!!! Doi oameni dăruiți de Dumnezeu pentru apostolat în slujba școlii uciși de un iresponsabil!!! Cred că principala cauză o constituie lipsa de exigență a școlilor de șoferi și personalului care predă. Poliția trebuie să intervină deoarece mașinile școlilor de șoferi sunt vizibil prost conduse de instructori, iar numărul orelor de pregătire practică e foarte mic!! Un conducător auto amator nici după 80.000 de kilometri nu se poate spune că e desăvârșit și poate conduce cu viteză mai mare de 80km/oră!!

Comentariile sunt închise.