Cinci piețe agroalimentare autorizate din județ, funcționale în perioada Paștelui

   Potrivit anunțului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Si­guranța Alimentelor (DSVSA) Buzău, în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul județului vor funcționa cinci piețe agroalimentare autorizate. Este vorba despre Piața Agroalimentară (Centrală) din municipiul Buzău, Piața Agroalimentară din Rm Sărat și cele din Pătârlagele, Rușețu și Breaza.

   Programul de lucru al acestor piețe este cuprins în intervalul orar 7,00-18,00 de luni până vineri , iar sâmbătă și duminică programul este de la ora 7,00 la ora 15,00. De asemenea, reprezentanții DSVSA precizează că singurul spațiu temporar autorizat pentru sacrificarea mieilor, până la această dată, este cel aparți­nând SC AVIROM SRL din Râmnicu Sărat, de la Ferma Colibași.

   Totodată, începând de pe 15 martie și până pe 15 aprilie, medicii veterinari din cadrul DSVSA Buzău sunt implicați în acțiuni de control specifice perioadei Paștelui. Controalele urmăresc respectarea condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate târgurile de animale, pie­țele agro-alimentare, unitățile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare și unitățile de alimentație publică.

   Astfel, în perioada menționată, este asigurată permanen­ța la nivelul DSVSA,  inclusiv în zilele de sâmbată și duminică, sunt afișate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranței alimentelor. În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea și celelalte produse de origine animală se asigură necesarul de personal sanitar veterinar și permanența acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată și duminică.

   Pentru eficientizarea acestor acțiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorități competente jude­țene și locale, în vederea organizării unor acțiuni comune de inspecție și control, în limita competențelor stabilite prin legislația în vigoare și în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorități. Verificările au în vedere în special aspectele referitoare la animalele destinate sacrificării, carnea de miel, ouăle și produsele din ouă destinate consumului, laptele și produsele din lapte, peștele și produsele din pescuit, precum și alte produse alimentare tradiționale, precum cozonaci, prăjituri, produse de panificație și legume de sezon.

  În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în funcție de gravitatea abaterilor constatate, medicii veterinari vor suspenda activitatea unității respective până la remedierea tuturor deficiențelor, vor aplica sancțiuni sau vor confisca produsele alimentare care pot reprezenta un pericol pentru sănătatea cetățenilor.

   Dacă există suspiciuni cu privire la substituirea cărnii de ovine cu carne provenită de la alte specii, cât și în cazul suspiciunii de substituire a speciilor de pești sau în situația în care există dubii cu privire la încadrarea în parametrii de calitate și siguranță stabiliți de legislația în vigoare, medicii veterinari oficiali pot preleva probe conform prevederilor legale.