Un lung popas am făcut la mormântul marelui industriaș și donator Petre V. Zangopol, originar din Epir, care „a donat orașului nostru o școală”. Este vorba de școala din Cartierul „Mihai Viteazul”, care azi poartă numele său și al soției sale, așa cum îi fusese dorința. Proprietarul locului de veci este altcineva, dar din respect pentru titularul inițial, a păstrat și vechile însemne.
Un frumos monument din marmură neagră atestă că în acel loc își doarme somnul veșnic arhitectul Primăriei, Gheorghe Malec (diriginte de șantier când a fost construit Palatul Comunal), împreună cu soția sa, Natalia.
Iar în cavoul familiei lui Alecu Mihăilescu, mare proprietar rural și deținătorul unor hoteluri, restaurante și bodegi, este înmormântat și Constantin Apostol, militar și sportiv de performanță – practica echitația-, originar din satul Săgeata. Participase la luptele de pe Frontul de Vest, dar și la numeroase concursuri hipice, fiind recunoscut ca o somitate în acest domeniu, dar pentru refuzul de a se înscrie în partidul comunist este trecut în rezervă, mai târziu este evacuat din casă, îi este arestată soția „din motive politice”, iar în anul 1958 este și el arestat și, după două luni în arestul Securității, este condamnat la șase ani închisoare pentru „subestimarea sportului călare”.
Pe „aleea” magistraților și avocaților te întâlnești cu nume cunoscute doar din relatările altora, ori din alte cărți semnate Valeriu Nicolescu, dar și cu nume care până mai ieri făceau parte din cotidian, precum impunătorul Horia Jarnea, ori procurorul Gheorghe Racoți sau Nicolae Romașcanu. Dar m-am oprit la mormântul magistratului C.A. Papadopol, președinte al Tribunalului Buzău și mare filantrop. A inițiat multe opere de interes social ori umanitar. Între cele mai cunoscute acțiuni ale sale este: cea legată de înființarea și dotarea cu aparatură a sălii de operații de la Spitalul „Brătianu”, înființarea laboratorului de analize și a Institutului de Radiologie și Fiziologie, precum și a unui serviciu antirabic. În anul 1929, Consiliul Comunal îl declară cetățean de onoare al orașului. Apoi m-am recules la mormântul lui Dem Iliescu, avocat, condamnat politic, apoi jurisconsult la o întreprindere buzoiană. În perioada interbelică a colaborat atât la publicațiile politice, cât și la cele literare, este autorul unor plachete de versuri care prevesteau un talent deosebit, și a condus publicația „Buletin legionar”, el fiind și șeful organizației județene a Gărzii de Fier. După eliberarea din închisoare a fost urmărit de organele securității până în clipa morții. Asupra acestui aspect din biografia lui Dem Iliescu s-a aplecat profesorul Ion Costea, care i-a studiat dosarul de la CNSAS și a editat un volum interesant. Ar fi nedrept să nu facem un scurt poas și la mormântul avocatului Petre Stănescu, o speranță a Baroului buzoian, dar și a politicii, cel intrat în legendă datorită poveștii de iubire și căsătoriei cu Eliza Seceleanu, descendenta bogatei familii cu același nume, dar și pentru monumentul, opera sculptorului Constantin Brâncuși, pe care soția i-l comandă la Paris. Și fratele său, Justin Stănescu, avocat, politician și jurnalist, își are mormântul în „Dumbrava”. El i-a pozat lui Brâncuși pentru realizarea bustului fratelui său.
Așezat într-o zonă strategică, Buzăul a fost dintotdeauna sediul multor unități militare. De aceea sunt mulți militarii de carieră care și-au găsit aici odihna veșnică. Pe „aleea” militarilor: generalii Teodor Serghiescu, Constantin Petala, Gheorghe Spirescu, dar și eroul de la Oituz Toma Anastasiu, care fusese înmormântat provizoriu la Mănăstirea Pătrășcani, ori maiorul Gheorghe Bălan căzut în luptele pentru cucerirea orașului Odessa din august 1941. Impresionează povestea lui Minea Ion-Luscan, condamnat la moarte și executat fiind declarat criminal de război după ce fusese 11 ani prizonier în Rusia. Vina principală a fost refuzul său „de a lupta contra românilor” cu Divizia „Tudor Vladimirescu”. A fost reabilitat post mortem de către Tribunalul Suprem al URSS în anul 1962. Poate le-a fost de folos urmașilor.
„Aleea” cadrelor didactice, scriitorilor, artiștilor ori jurnaliștilor e plină cu figuri legendare ale școlii buzoiene: Petre Zaharescu, care a făcut și politică, fiind întâi conservator, apoi membru și președinte al Partidului Poporului la Buzău; Sozont Stadnicov, profesor de fizică, distins cu Premiul de Stat clasa a III-a pentru activitatea de pedagog; Ștefan Săndulescu, profesorul de limba și literatura română pe care colegii de cancelarie îl considerau un „spirit enciclopedic”, iar timp de 10 ani a fost bibliotecar voluntar al biblioecii Liceului „B.P. Hasdeu”. Temutul, dar legendarul profesor de matematică al Liceului „Hasdeu” Ion Păunel își are și el locul de odihnă aici, la fel impunătorul Boris Capșa, coleg de cancelarie în viață și tot așa în moarte.
Profesorul de istorie și publicist totodată George Vioreanu, răpus la doar cincizeci de ani, este și el „prezent“ printre dascălii „Dumbrăvii. Un alt animator cultural și scriitor trecut prea devreme la cele veșnice a fost Ioan Georgescu, premiat de Societatea Scriitorilor Români pentru volumul de versuri „Fumul pământului”. Nu lipsește de pe această „alee” nici „maestrul”, Corneliu Ștefan, mare gazetar și scriitor talentat, bun cunoscător al istoriei culturale a Buzăului și nu numai. Până în anul 1989, ziarul „Viața Buzăului” la care lucra, se vindea și datorită articolelor sale.
Prieteni în viață, la începutul carierei lor buzoiene au ocupat aceeași garsonieră, iar acum împart același loc de veci. Tot aici este înhumată și Elena Staicu-Stoica, soția primului, recăsătorită cu cel de-al doilea după ce a rămas văduvă.
O moarte stupidă ale cărei cauze nu sunt pe deplin clare, l-a răpit încă tânăr pe artistul plastic Liusic Vrapciu. Nu mai bun i-a fost sfârșitul interpretei de muzică ușoară, Mihaela Runceanu. Ani la rând, în jurul mormântului său din „Dumbrava” se adunau sute de admiratori, iar scriitorul Nicolae Peneș, care a cunoscut-o de când era elevă, i-a consacrat o carte și o alta în care dezvăluie amănunte din procesul asasinului cântăreței. Iată și mormântul lui Vasile Stanciu, alias Mișu Porumbiță, talentat acordeonist, component al colectivului didactic al Școlii Populare de Artă și el plecat prea devreme. Prin preajmă sunt frații Sile și Nuți Tănase, „artiști excepționali”, dar morți prea devreme.
Am ajuns la „aleea” medicilor și farmaciștilor unde sunt înhumați Oprea Somnea, Petre Inotescu, Mircea Cucu, Theodor Cuza, Petre Tătaru, Ion Molniceanu, Didona Păun, fiica medicului Nicolae Covrig, plecată spre eternitate la nici 40 de ani, o harnică cititoare a cărților din Biblioteca Județeană. Văd alte nume cunoscute de la Bibliotecă, farmacistul Gheorghe Tomescu și farmacistul Theodor Spinescu și medicul Marius Dorojan, fost director al Maternității. Sunt multe nume aici, dar și în celelalte secțiuni. Pentru unele, autorii n-au dispus de suficiente date pentru a-i prezenta mai amplu și atunci au folosit doar datele înscrise pe monumente. Adăugate celorlalte, numărul celor despre care găsim măcar minime referințe apropie mia.
Pe „aleea preoților”, primul este preotul Nicolae Mateescu, preot al cimitirului în anul 1873, dar și autor de cărți religioase, cu o poziție recunoscută în Episcopie, dar și Constantin Provian, fost profesor și director al Seminarului. Nu-l poți trece cu vederea pe preotul Antofie Radu, de la Biserica „Broșteni” și autor al unor valoroase studii pe teme de istorie locală, predici, povestiri, compozitor de muzică psaltică, traducător și folclorist. A fost profesor de muzică la Seminar și dirijor al corului Catedralei Episcopale. Preotul Horia Constantinescu de la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul, pasionat de istorie, a întreprins numeroase cercetări și a publicat numeroase studii în reviste și în volume. La fel, preotul Gabriel Cocora sau Lăudatu Vasilescu.
Avem o „alee” unde au fost incluși inginerii, șefii de instituții și întreprinderi, economiștii, o alta cu alți antreprenori, comercianți, politicieni.
În Cimitirul „Dumbrava”și-au găsit odihna veșnică nu doar români, ci și alți buzoieni cu altă origine etnică pe care autorii i-au scos în evidență la sfârșitul cărții, deși mormintele lor sunt răspândite prin tot cimitirul în deplină armonie cu ceilalți, așa cum au trăit și în viață, fie că au fost armeni, bulgari, italieni, greci, macedoneni ori de alt neam.
Câteva pagini sunt dedicate donatorilor, cum au fost Maria Minculeasa, fondatoarea Spitalului „Gârlași”, Eftimie Tomaide, care dona Primăriei mai multe imobile și terenuri, Costache Ciochinescu, militant unionist care și-a donat bibliotecii Gimnaziului întreaga sa bibliotecă, precum și tablourile și o hartă, iar întreaga avere a lăsat-o Primăriei orașului, medicul, Nicolae Cristescu lăsa Spitalului „Gârlași” un imobil și alte terenuri în oraș, precum și moșia sa.
Închid cartea cu părere de rău că așa de repede s-a încheiat călătoria, dar voi reveni. A fost o plimbare plăcută și utilă, pentru care cei doi autori merită toate laudele. De aceea îndemn pe cât mai mulți să cunoască istoria orașului și alfel să caute și să citească volumul lui Valeriu și Eduard Nicolescu. Autorii vorbesc cu multă căldură și respect despre „oameni cari au fost” .
(note de lector la cartea „Dumbrava, un Pantheon buzoian” de Valeriu și Eduard Nicolescu)