Cimitirul Dumbrava, din nou, ținta unor acte de vandalism

   Cimitirul Dumbrava, păs­trător de pagini de istorie și legende legate de mari personalități buzoiene, care adă­postește, totodată, adevărate lu­crări de artă, sculpturi și mo­numente funerare cu valoa­re arhitectonică, este din nou ținta unor acte de vandalism.

   Ieri, 16 noiembrie, veniți să aprindă o lumânare la mor­mintele celor dispăruți, câțiva buzoieni au constatat cu stu­poare că gărdulețul din bare metalice care împrejmuiește un loc de veci din cimitir era distrus, semn că unul sau mai mulți indivizi au încercat să le smulgă, probabil pentru a le valorifica. Se pare că indivizii au acționat noaptea trecută, la adăpostul întunericului, dar nu au reușit să plece cu barele metalice care împrejumuiesc mormântul, tentativa de furt soldându-se cu avarierea serioasă a acelui  loc de veci.

   Nu este prima dată când se petrec asemenea fapte repro­ba­bile în Cimitirul Dumbrava, unde paza este asigurată doar prin intermediul unor camere de supraveghere, care au în raza lor în special monumentele funerare cu valoare artistică, precum celebra copie a sculpturii Rugăciune a lui Brâncuși de la mormântul familiei Stănescu, care a trecut,  de-a lungul timpului,  prin mai multe peripeții. După ce alte variante autorizate ale acesteia au fost furate,  odată în 1996, apoi în 2005, din 2014 a fost  montată pe mormântul familiei Stănescu actuala copie a lucrării brâncușiene, de care până acum nu s-a mai atins nimeni. 

   În timp ce, cel puțin aceste opere de artă sunt monito­rizate, multe alte locuri de veci din Cimitirul Dumbrava nu intră în raza de supraveghere a celor cinci camere montate aici, dar, chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, nu-i stânjenește prea mult pe indivizii certați cu legea, greu de identificat la adăpostul întunericului sau  protejați de o șapcă sau gluga unui haine.

   Potrivit precizărilor făcute de Nicolae Frângulescu, directorul executiv al URBIS SERV, care administrează Cimitirul Dumbrava, alături de alte patru astfel de obiective din municipiu, „în toate cimitirele pe care le avem în ad­ministrare (n.r. Cimitirul Dum­brava, Eroilor, Sf. Gheor­ghe, Sf. Constantin și Elena) sunt montate camere de su­praveghere. Nu avem paznici, oamenii nu-și plătesc redeven­țele anuale, de unde să avem și bani pentru paznici, așa cum sunt în cimitirele private?  În ultimul an nu am mai avut niciun incident de acest fel. Despre această situație semnalată am discutat cu administratorul cimitirului Dum­brava, dar nici el, nici părintele Necu­la nu au primit nicio plângere în acest sens. Verificăm și vom face sesizare la Poliție, pentru a se face cercetări în acest caz“.

   Directorul URBIS SERV a mai spus că tot ieri, 16 no­iembrie, administratorul  Ci­mitirului Dumbrava a fost solicitat de reprezentanții Po­li­ției Locale pentru o recunoaștere a unor grilaje metalice furate din cimitir în 2014, făptașul fiind prins recent.

   Rămâne de văzut dacă cei care au acționat din nou în Cimitirul Dumbrava producând avarierea unui loc de veci vor fi identificați de camerele de supraveghere, în cazul în care mormântul distrus este în raza acestora sau se vor întoarce la locul faptei pentru a termina ce nu au reușit seara trecută.