Deputatul Holban, trimis la reintegrare socială și la muncă în folosul comunității din Rm. Sărat

Deputatul Titi Holban scapă de închisoare. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins astăzi apelul declarat de DNA la sentința pe fond dictată tot la ÎCCJ. De asemenea, judecătorii ÎCCJ au respins și apelul parlamentarului. Astfel că va fi menținută sentința inițială de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul în care Holban a fost judecat pentru trafic de influență. Instanța i-a impus, de asemenea, ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Râmnicu Sărat.

Holban a fost trimis în judecată de DNA în 2014, fiind denunțat la Direcția Națională Anticorupție de un reprezentant al unei firme, căruia îi promisese că va interveni la instituțiile abilitate pentru a-l scăpa de o amendă aplicată de Direcția Antifraudă din ANAF. Holban nu a reușit să se țină de promisiune, deși ar fi luat șpaga de 10.000 de euro, banii ceruți ca să intervină.