Vicepreşedintele Partidului Democat Liberal, deputatul Cezar Preda, este convins că liderul Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, nu va fi candidatul Uniunii Social Liberale la preşedinţia României. Preda este de părere că şi premierul Victor Ponta va candida la funcţia supremă în stat, în care condiţii niciunul dintre cei doi lideri ai alianţei socialiste nu va deveni preşedinte al României:
„Lipsa de cuvânt, onoare, respect şi loialitate este caracteristică marilor politicieni români, cu ghilimelele de rigoare la <marilor>. Nu este nimic nou sub soare că una vorbim şi alta fumăm. Ponta poate să fie candidat; era clar că un Crin Antonescu debusolat, antieuropean şi lipsit de forţa de a minţi în fiecare zi la televizor, aşa cum face Ponta, nu are nicio şansă să ajungă preşedintele României. O va mai lălăi domnul Ponta o lună de zile-două, va susţine că domnul Antonescu este candidatul USL, după ceva timp se va consolida ideea că, de fapt, domnul Antonescu îşi antipatizează electoratul PSD şi, încet-încet, fiecare se aşează pe scenariul pe care îl avea în minte chiar în timpul facerii USL. Cred că domnul Ponta va candida, dar aceasta nu înseamnă că va fi şi preşedintele României”, a declarat liderul democrat-liberal buzoian.
În schimb, deputatul Cezar Preda este de părere că Uniunea Social Liberală trebuie să rămână în această formulă: „Eu cred că USL trebuie să-şi ducă crucea împreună, Antonescu să fie candidatul USL, să spună românilor dacă a făcut într-un an şi jumătate-doi ani ceea ce a promis, iar dacă se rup, pentru noi iarăşi este bine, pentru că, dacă ei vor candida separat, nu va fi preşedinte al României un preşedinte de stânga”, a mai spus vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.