Sâmbătă, 24 mai, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat cu vernisajul expoziţiei de pictură digitală, „Lumini şi umbre”, autor Laurenţiu Mateş. Autorul face încă o dată dovada unui talent viguros, lucrările au o cromatică care încântă ochiul şi spiritul. Mă mândresc cu faptul că trei dintre cărţile mele de poezie conţin grafică ce poartă semnătura acestui artist deosebit. Laurenţiu Mateş odată scria şi poezie…, scrie şi proză…, păcat…, vine rar la Cenaclu, dar când vine este eveniment, ca astăzi. A continuat, la cafeaua literară, Matincă Costea care a susţinut un divertisment pe un text de Sandu Anastasescu, „Altădată la alegeri”, un text personal, „Călătorie cu ghinion” şi un text de Jan Tomass, şi care a cules aplauze.
Totul s-a încheiat cu lectorul de serviciu, Ionuţ Robert Baciu, elev cl. a XI-a, C. N. Alexandru Vlahuţă”, cu un grupaj de cinci poezii şi un mini eseu, „Mai suntem noi românii de altădată?” Mini eseul este un articol între beletristică şi publicistică, de admirat simţul de observaţie şi analiză, pertinent pentru vârsta lui. Prin grupajul de poezie se dovedeşte un romantic înterogativ, exclamativ. Un „Mic psalm” ne întăreşte convingerea că este o tânără speranţă şi sperăm să-l vedem la o nouă lectură până nu îşi ia zborul spre alte zări. Nu ar strica să arunce un ochi, de curiozitate, la poezia lui Nichita, Bacovia, chiar Ruben Dario, Pablo Neruda. Pentru ajungere, devenire, pretenţia de a scrie bine, trebuie şi o lectură pe măsură. Este o mândrie şi o speranţă, că nu este totul pierdut, faptul că în Cenaclul „Alexandru Sihleanu” vin, să lectureze, elevi de la şcolile şi liceele din oraş.
„Expoziţia lui Laurenţiu Mateş este o bijuterie. Lectorul de azi promite mult, păcat că s-a dovedit sumar în ceea ce priveşte lectura susţinută. Îl invit să continue, dar să vină cu regularitate la Cenaclu”. (Matincă Costea)
„Dl Laurenţiu Mateş m-a încântat, în mod deosebit, prin talent şi frumuseţea coloristică. Lectorului de serviciu vreau să-i transmit felicitări pentru că este vârsta când poţi scrie sincer. În privinţa poeziei sunt de acord cu fiorul care îl transmite şi cuvintele plăcute în care arată toată simfonia vârstei. În eseu se vede maturitatea din gândire, bărbatul nou care îşi modelează gândirea făcând o comparaţie şi o analiză plăcută”. (Valeria Popa)
„Felicitări dlui Laurenţiu Mateş pentru lucrările deosebite expuse în foaierul Centrului Cultural şi de asemenea felicitări, şi dlui Matincă Costea pentru momentele de relaxare pe care ni le oferă la fiecare şedinţă. Poeziile dovedesc un început bun. Lucrarea literară în proză este o compoziţie între literatură şi jurnalistică. Abordează o temă de actualitate, este sensibil la cele ce se întâmplă. (Aneta Pioară)
„Dl Laurenţiu Mateş reuşeşte să ne încânte prin talentul său de mare artist. Este o expoziţie deosebită. Matincă întotdeauna ne încântă şi nu concepem o şedinţă fără umorul lui. Autobuzul şi alegerile au fost o sursă de inspiraţie. <Tânăr crecător de oi / Caut un partid cu boi. / Dă cu vorba în tot satu / Şi se-nscrie la Mânzatu>. Cu privire la lector, de la nota 10 la 11 trecute”. (Dumitru Hangu)
„Este o încântare să priveşti tablourile acestui artist, dl Laurenţiu Mateş care ne onorează astăzi cu o expoziţe de zile mari. Dlui Matincă Costea îi dorim multă sănătate şi să ne ţină mulţi ani cu momente vesele. În şedinţa de astăzi am cunoscut un tânăr copăcel care trebuie sprijinit să facă rod bogat. Poeziile mi s-au părut mai bune decât proza. Este un tânăr cu viitor. Să continue. (Dan Mihail Zanfirescu)
„Am fost deosebit de mulţumit de prezenţa poetului digital Laurenţiu Mateş. Este concentrat de poezie digitală. Dl Matincă Costea este un membru care vine cu un subiect actual pe ultima sută. Putem redenumi monologul: <Sunt un orb şi votez la sigur>. Călătoria cu autobuzul denotă unitatea de nezdruncinat între oameni. Observ un răsărit plăpând de poet şi consider că are nervul poetic necesar. Să vină în continuare la Cenaclu şi nu va regreta. Toată aprecierea mea. (Adrian Câmpeanu, Preş. Uniunii Cititorilor din Râmnicu Sărat)
„Referitor la expoziţia dlui Mateş, felicitări pentru talent. <Dl Costea, domn Matincă / face iarăşi caterincă / actual cu mult umor / îi dorim în artă spor>. Lectorul se cunoaşte că este un începător la vârsta întrebărilor esenţiale, a purităţii sentimentului de iubire. Se înscrie în poezia filosofică şi articolul este o dovadă de analiză, dar este la început de drum. (Georgeta Iuga)
„Dlui Matincă îi mulţumesc pentru copilăria mea, amintind de autobuz. M-a uimit memoria dânsului. Toate subiectele sunt de actualitate. Din fericire, mai putem să facem haz de necaz, ceea ce este bine. Despre colegul nostru mai tânăr, poezia, este poezia care se scrie la vârsta lui, inocentă. Despre eseu sau articol sunt plăcut impresionat că la vârsta lui se gândeşte la aşa ceva”. (Laurenţiu Mateş)
Sâmbătă, 31 mai, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Viorel Dodan.
Vasile GHINEA