Ce au făcut aleșii buzoienilor în Parlament în urmă cu o săptămână/Deputații Cezar Preda și Erland Cocei, inițiatori ai legii privind folosirea documentelor de arhivă cu informații clasificate

    OPINIA continuă monito­rizarea activității parlamenta­rilor buzoieni, după criteriile de apreciere a activității puse la îndemâna oricui, pe cale oficială, pe site-urile Senatului, respectiv Camerei Deputaților: inițiative legislative, întrebări și interpelări, luări de cuvânt în plen și luări de cuvânt în ședințele Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

   În săptamâna 18-24 mai, un senator și doi deputați buzoieni nu au avut vreun fel de activitate parlamentară conform criteriilor de apreciere enunțate mai sus. Aceștia sunt deputații Eugen Nicolicea (UNPR) și Adrian Mocanu (PSD), cărora li se adaugă senatorul Eugen Teodorovici (PSD).  

   Deputații PNL Cezar Preda și Erland Cocei se numără printre inițiatorii Legii privind folosirea documentelor create anterior anului 1989 care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României depuse spre păstrare la Arhivele Naționale și care conțin marcaje de informații clasificate, depus pe 21 mai, al cărei proiect îl puteți găsi AICI.

   ,,Toate documentele create anterior anului 1990 au fost predate/preluate fără clauze sau mențiuni privind caracterul clasificat al acestora, așa cum rezultă din actele de predare/primire și din procesele-verbale de preluare încheiate atât înainte, cât și după anul 1990. Aceste documente au fost puse în circuitul știițific (…) fără să se aplice prevederile cu privire la protecția informațiilor cu regim clasificat, concept definit abia ulterior prin Legea nr. 182/2002 și HG nr. 582/2002. Prin aceste două acte normative s-a instituit un nou regim juridic de acces la documente, cu mențiunea de clasificare, aspect pozitiv și necesar după schimbările de regim politico-economic din anul 1990. Pe lângă caracterul pozitiv al acestor reglementări, o serie de aspecte referitoare la documentele create înainte de 1990 au rămas, practic, nereglementate sau pasibile de o interpretare confuză, având în vedere că reglemntările conți­nute în Legea nr. 182/2002 și HG nr. 582/2002 fac referire la condiții restrictive de acces, atât pentru documentele care vor fi întocmite ulterior adoptării celor două acte normative. De asemenea, s-au constatat multe cazuri în care cetățenii aveau nevoie de documente jutificative privind stagiile lor de cotizare la sistemul de asigurări sociale. Astfel, este nevoie de stabilirea sursei de finanțare în aceste situații, care vor fi reglemntate prin normele de aplicare a legii. Totodată, menționăm că, în prezent, legea nu reglementează situația ­do­cumentelor aparținând societăților lichidate, până la momentul prezent, și ale căror arhive se găsesc în păstrarea unor persoane fizice sau juridice ce nu sunt abilitate în gestionarea, precum și eliberarea de copii, adeverințe, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor. Finanțarea opera­țiunii de predare-preluare a fondului arhivistic se va face din bugetul de stat și va fi reglementată prin normele de aplicare a legii, după standardele de cost stabilite. În prezent, conform HG nr. 585/2002, se impun restricții suplimentare ­le­gislației arhivistice privind darea în cercetare a documentelor, fapt ce îngreunează atât activitatea Arhivelor Naționale, cât și cercetarea științifică a documentelor din Fondul Arhivistic Național. Această imperfe­cțiune a cadrului legislativ pe linia protecției informațiilor clasificate a creat și creează prejudicii de imagine, pe plan intern și internațional, cât și de punere în circuitul știițific și public al documentelor cu valoare istorică“, se arată în expunerea de motive, pe care o puteți găsi AICI.