Ce alcoolemie avea polițistul care a provocat accidentul de pe DN1B

Dosarul accidentului grav de duminică dimineață de pe DN1B, provocat de un polițist de la Serviciul Rutier a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Potrivit unor surse judiciare, inspectorul de poliție Bogdan Soare ar fi avut o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge.

În acest moment el este internat pe Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, fiind în afara pericolului. În schimb, pasagera din mașina sa, o tânără de nici 20 de ani, din Plaiul Nucului, este în comă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon din București.

Fata este sora tânărului găsit spânzurat anul trecut sub podul de la Mărăcineni.

Potrivit IPJ Buzău, duminică dimineaţă, 1 martie, în timp ce conducea pe direcţia Pietroasele-Buzău, un bărbat de 33 de ani din Buzău a intrat în coliziune pe fondul neacordării de prioritate cu un autovehicul care circula pe DN1B dinspre Buzău spre Mizil.    În urma impactului, atât şoferul buzoian cât şi pasagera din dreapta sa au fost răniţi şi au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţistul nu a putut fi testat alcoolscopic din cauza stării grave în care a fost preluat de la locul accidentului, dar la spital i-au fost prelevate probe biologice.

Cei doi ar fi petrecut sâmbătă seară în două cluburi, din Buzău şi Pietroasele, iar accidentul s-a produs pe drumul de întoarcere către casă. Primele informaţii arată că ofiţerul din cadrul IPJ Buzău nu ar fi acordat prioritate unei autoutilitare şi astfel s-a produs accidentul. Între timp, tânăra Ana Maria Blidaru a fost transportată la Bucureşti, la Spitalul Sf. Pantelimon, unde este în comă indusă.

Inspectorul Bogdan Soare este angajat în Poliție din 2010.

 

Un comentariu la „Ce alcoolemie avea polițistul care a provocat accidentul de pe DN1B”

  1. Nenorocitul asta nu merita sa-i spui „ofiter”, aceasta tragedie putea fi evitata cu usurinta daca nemernicul asta nu punea botul pe bautura dar cum la noi se practica aceasta activitate, mai ales in cadrul domnilor care sunt in sistem.
    Sunt curios sa vad cat de mult isi face treaba justitia din Romania, in acest caz puscarie si bineinteles adio profesie asta daca nu cumva tati si mami au relatii.

Comentariile sunt închise.