Pe unde va scoate deputatul „Gigioacă“ cămaşa cu 2 milioane euro?
Căci spion PP-DD infiltrat în Partidul Conservator ne este greu să ni-l imaginăm
Fondatorul PP-DD, Dan Diaconescu, a început să rămână fără parlamentari, după ce cinci deputaţi şi un senator au decis să plece către Partidul Naţional Liberal, Partidul Conservator sau să rămână independenţi, în timp ce alţi doi deputaţi au fost excluşi. Înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie, toţi candidaţii PP-DD au fost obligaţi să semneze o clauză prin care erau obligaţi să plătească 2 milioane de euro dacă vor migra din partid şi să-şi dea demisia din Parlament.