Cristinel Romanescu, co-președinte PNL Buzău

Vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Cristinel Romanescu, este preferatul conducerii centrale a Partidului Național Liberal pentru a îndeplini funcția de co-președinte al PNL Buzău, după ce unul dintre cei doi deținători de drept al funcției, deputatul George Scutaru, va deveni consilier al șefului statului pe probleme de siguranță națională. Romanescu ar putea, astfel, conduce organizația liberală buzoiană alături de co-președintele democrat-liberal, deputatul Cezar Preda. Se pare că Scutaru – care, odată cu preluarea unei funcții în Administrația Prezidențială va fi obligat să se autosuspende din calitatea de membru de partid – ar fi avut ultimul cuvânt în decizia Centrului. 

 

Buzăul, în topul județelor cu demnitari corupți

Buzăul se află în topul județelor în ceea ce privește corupția din rândul demnitarilor. Președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, a luat o șpagă într-o cutie de whisky și a fost arestat, săptămâna trecută, pentru luare de mită, acesta fiind penultimul caz de corupție dovedit printre politicienii de top din județ, și care a fost urmat, la o distanță de doar două zile, de cel al primarului orașului Nehoiu, Florentin Lungu, arestat și el, pentru nu mai puțin nouă capete de acuzare privind fapte de corupție.

 

Raul Florescu: „Contractele pentru DN 10, date pe șpăgi”

Liderul grupului consilierilor județeni democrat-liberali, Raul Florescu, prim-vicepreședinte al PDL Buzău, este de părere că închiderea Drumului Național 10 la Siriu, se datorează incompetenței firmei care a executat lucrările pe această porțiune de drum, concluzia firescă fiind că atribuirea contractelor respective a fost datorată „șpăgilor”.