România încotro?

A fost fierbere mare pe scena politică! Guvernul Dăncilă a fost dărâmat în mod democratic, prin vot. Incontestabil! Am privit la televizor cu un gust amar transmisiunea în direct a dezbaterii moțiunii de cenzură și i-am vazut pe oamenii aceea – aflați atât de o parte cât și de cealaltă  a baricadei – cu câtă … Citește mai mult

Opoziția a făcut un serviciu social-democraților

Este evident că Viorica Dăncilă trebuia să plece din Palatul Victoria. Și nu acum, printr-o moțiune de cenzură, ci era cazul să iasă din peisaj odată cu mentorul său. Unul la pușcărie, celălalt la Videle, unde să muncească pentru a-și câștiga existența, bucurându-se de măsurile pe care le-a luat cât timp a condus executivul de … Citește mai mult

Când moare un coleg de spital

Când moare un coleg de spital, jocul cu viața îți arată cartonașul galben. Ieri jucați în aceeași echipă, în același echipament și cu aceeași emblemă pe piept, venerată, respectată sau hulită de public, după înțelegerea și umorile fiecărui spectator. Ieri vă dublați pe flancuri la câte o șarjă ofensivă a bolii unui pacient sau intrați … Citește mai mult

Cum arată o dimineață proastă, sau cât de puțin îi trebuie omului să fie fericit!

Cum arată o dimineață aiurea? Simplu, mă trezesc, bâjbâi după telefon și văd că nu am conexiune pe rețelele sociale, pagina de FB stochează cereri de prietenie, mesaje, notificări, ce-a poposit pe acolo peste noapte. Dar nu deschide nimic, parcă e un ecran la cinema, pe care se anunță un film de acțiune și te … Citește mai mult

Lucrurile nu vor fi chiar atât de simple

Partidul Social Democrat a pierdut majoritatea din Parlament. PSD se pregătește să plece de la guvernare, pentru că moțiunea de cenzură va trece. Cam acestea sunt ideile principale ale evolu­ției scenei politice interne din ultimele două zile. Cu siguranță, în anumite medii, șampania este pusă la rece pentru finalul zilei de joi. Pentru a sărbători … Citește mai mult

Machiaverlâcuri, dom’le, fix a cincea roată la căruță!

În vremile lui de glorie, rating, senzațional ieftin, avea Dan Diaconescu-OTV (cine și-l mai amintește!) tot felul de invitați bizari în garsoniera transformată în televiziune subtabloid. Printre aceștia, figura și un anume Ogică – Spaima Loteriei, care se dădea cu fundul de pământ că stăpânește el tainele bilelor norocoase, că ghicește numerele și dacă-l scoli … Citește mai mult

Miza majoră nu mai e politicianul Traian Băsescu

Verdictul, nedefinitiv, al Curţii de Apel Bucureşti care a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi turnat la Securitate, în timpul studenţiei, sub numele „Petrov” – o informaţie care pe unii îi face să exulte, pe alţii îi contrariază, indignează sau revoltă – prefigurează schimbarea iremediabilă a imaginii publice a politicianului Traian Băsescu, chiar … Citește mai mult

Procurorul ,,beep, beep” și coiotul ce și-a luat-o în barbă!

Interesant personaj doamna ca și procuror șef european – L.C.K! Ca și, deși nu știu ce s-ar putea întâmpla pe ultima sută de metri, rezultatul era atât de previzibil încât începuse să semene cu filmele alea cărora le ghicești finalul încă de pe la jumătatea proiecției, și de restul caști discret în fotoliu! Nu te … Citește mai mult

ALDE, satelitul PSD, în disoluție

În numai câteva luni, din mai până în septembrie, Călin Popescu Tăriceanu a pierdut pe linie: alegerile europarlamentare, cu un scor de sub 5% care i-a scos partidul din jocul parlamentar european, anticipând scoaterea lui și din cel parlamentar autohton, guvernarea, șefia Senatului (la care a renunțat din calcule strict personale ce se dovedesc însă … Citește mai mult

Bulgarii și Regina, toaleta și asistenta Taifun

Despre vecinii și prietenii noștri, de bulgari zic, prea puțin se vorbea înainte de chestia aia din decembrie ’89, în care au fost sacrificați nevinovați și unii s-au căpătuit cu indemnizații penibile. Erau și ei în sfera de influență a Moscovei, ba chiar mai abitir decât noi, mai pe față, dar parcă aveau ceva libertate … Citește mai mult

Încă una și mă duc!

Am spus de mult timp că cel mai bun agent electoral al puterii pesediste este opoziția; afirmație valabilă încă din primii ani de după decembrie 1989 și la fel de actuală și în aceste zile. La alegerile europarlamentare, mulți români au votat Uniunea Salvați România ca reacție la regimul – îmi este și greu să … Citește mai mult

Modelino-Vio tare ca fularul!

Se vindeau îndeobște pe Litoral, în buza plajelor, prin iarmaroace și bâlciuri, pe unde era suveran kitschul, alături de alte flecuștețe cu cheiță, lipici, elastic, sclipici. Dădeai doi lei, țineau trei zile și umpleau casa de o pastă albă. „Modelino, ia-l pe Modelino!”, strigau negustorii ambulanți, „când e vesel, când e trist, nu se plânge, … Citește mai mult

Un ochi plânge, celălalt râde

Bineînțeles că este o mare porcărie inițiativa social-democraților, reîncălzită de întâia analfabetă a țării la finele săptămânii trecute, privind o posibilă reincri­minare a infracțiunilor de presă, respectiv insulta și calomnia, a căror expulzare din Codul Penal a fost făcută la presiunea Europei civilizate. Mergând pe princi­piul enunțat într-unul dintre momentele de vârf ale inteligenței sale, … Citește mai mult

La defilare, birjar, cu portretul iubitului conducător în frunte!

Deși a trecut nebăgată în seamă, nu că i-am fi dus dorul, ziua de 23 august mi-a readus în memorie excesele și abuzurile unor vremi ce le credeam definitiv apuse. Și nu mă refer la lucruri grave, de netăgăduit chiar și pentru nostalgicii unei societăți ce întreținea mitul falsei egalități, aceasta nu e o rubrică … Citește mai mult

Mica USL

Victor Viorel și-a văzut visul cu ochii și a mai pus-o de o USL. Numai că, de această dată, Uniunea Social Liberală pe care a reînviat-o cu sprijinul decrepitului Călin Constantin Anton este una cu buget redus, precum peliculele pentru adulți trase dintr-o bucată, cu o singură cameră de luat vederi. USL 2.0 este, deci, … Citește mai mult

Videle înaintea Washingtonului

Viorica Dăncilă a intrat duminică, oficial, în cursa pentru Cotroceni. O lansare mo­des­tă, departe de cea care, în 2014, îl propulsase în competiția pentru prezidențiale pe Victor Ponta, ovaționat de aproape 70.000 de oameni, pe Arena Națională, într-o acțiune faraonică al cărei cost a fost estimat la două milioane de euro. Era vremea în care … Citește mai mult

Mi-am promis că nu voi mai locui niciodată în București

Am o mașină veche de 12 ani, înmatriculată în Iași. În orașul Iași am și toată familia, motiv pentru care sunt foarte interesată de cum este administrat de primărie. În București muncesc de aproape șapte ani și locuiesc la marginea lui, într-o localitate din județul Ilfov. Am ales ­varian­ta asta pentru că, vreo câteva luni, … Citește mai mult

Viață, viețuire, supraviețuire

Vă amintiți celebra replică a regretatului actor Gheorghe Dinică din filmul ,,Filantropica” adresată lui Mircea Diaconu, ,,Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!”? Duminică, o zi caniculară de august cu cerul albastru fără urmă de nor. Este ora prânzului și la biserica din centrul orașului slujba este pe sfârșite. Oamenii încep să … Citește mai mult

Apocalipsa gunoaielor

Și a fost minivacanța de Sfântă Mărie, despre care în popor se spune că gata, ai făcut ceva în pălărie, adică s-a cam dus moda verii, ceea ce n-ar fi chiar rău, ne-am topit de la canicule irespirabile. Despre pomana asta electoral-bugetară cu vacanța, care a transformat o sărbătoare religioasă – Adormirea Maicii Domnului – … Citește mai mult

Monstrul a mai făcut o victimă – mass media!

De mirare că nu i-a trecut prin scăfârlie vreunui comentator ,,știe-tot” să sară cu tâmpenia de a se captura țânțarii din curtea lui Dincă și de prin vecini, să fie trimiși spre analize la INML, să se caute probe din sângele victimelor în nesuferitele creaturi, poate mai găsesc ADN… Păi ce, n-au văzut ei că … Citește mai mult