Cum au dobândit clanurile interlope putere şi influenţă?

„Încep să cadă clanurile de interlopi”, declara recent ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Ministrul Internelor, Marcel Vela, vorbea şi el despre o pro­punere de restructurare a ministerului care va avea drept consecinţă (şi) destabilizarea reţelelor de interlopi. Sunt declaraţii care ar trebui auzite nu atât de exponenţii crimei organizate, cât de protectorii lor din Justiţie, Poliţie, … Citește mai mult

Poanta anului: „PSRM nu-l va susține pe Dodon, la prezidențiale”

În pofida pandemiei care „urmează să mai lase din turații după 1 septembrie”, adică după ce sărbătoarea copiilor, părinților și profesorilor va fi stricată în cel mai obraznic hal, pregătirile de alegerile prezidențiale care „vor avea loc în cele mai prielnice condiții epidemice” sunt în toi, iar comportamentul unor politicieni, dar mai cu seamă declarațiile … Citește mai mult

„E slab de tot prefectul”

S-a trezit prefectul Dimian! Vorbind, nu cumva să credeți altceva. Nu știm cine i-a tulburat reveria, cert este că domnia-sa a constatat ceea ce toți buzoienii cu capul pe umeri constataseră de mult: că în județul nostru nu se res­pectă restricțiile impuse de criza sanitară. Astfel că cel-mai-cel din Casa Albă a decis că este … Citește mai mult

Seria Marvel în varianta Pintea & Tătaru

Deci, să recapitulăm. Două doamne, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, reușesc, prin intermediul unei asociații, „Dăruiește via­ță”, să strângă 25 de mi­li­oane de euro pentru a cons­trui un spital oncologic pen­tru copii. Din donațiile a peste 250.000 de români s-au strâns aproape 25 de mi­li­oane de euro, plus (ca rocker bătrân nu pot rata să … Citește mai mult

Generalul Păreroiu

Pasionații de istoria serviciilor secrete știu că adevărații  spioni, cei care au făcut  muncă de spionaj pe teren, nu doar din birou, nu se apucă niciodată de politică. Pe lângă discreție, care se aplică și dincolo de limita pensiei, lipsa partizanatului este o trăsătură întipărită adânc în biografia oricărui profesionist din sfera domeniului numit, suges­tiv, … Citește mai mult

INTERZIS copiilor, PERMIS politicienilor

Nu o să uit niciodată cum prima mea învățătoare, Lucheria Arnăut, ne spunea nouă, picilor veniți în clasa I, că dacă vom fi ascultători și vom învăța bine viitorul o să fie frumos — nu o să mai trebuiască să mergem la prășit cu sapa, nu o să mai mulgem vacile cu mâna, o să … Citește mai mult

O inimă în care a încăput o țară

Să scriu despre Regina Maria acum, când se împlinesc  82 de ani de la trecerea ei în neființă, mi-a trebuit curaj! Este un subiect sensibil pentru mine, dificil de abordat dar, totodată amplu și frumos. Regina Maria, soția Regelui Ferdinand I, este unul dintre cele mai iubite personaje istorice de către toți românii. Ei nu … Citește mai mult

Pledoarie pentru grijă și responsabilitate

Este suficient ca, în perioada aceasta, să acceptăm că virusul există, punându-ne în defensivă, și că, prin măsuri de precauție și de igienă la îndemâna fiecăruia dintre noi, putem avea grijă nu doar de noi, ci și de cei de lângă noi – poate deja bolnavi, poate doar  mai fragili. În România, numărul cazurilor de … Citește mai mult

Coronavirusul și-a îndeplinit misiunea. Coronavirusul poate să plece…

Nu știu ce ziceți Dumneavoastră despre tot ce se întâmplă acum în Republica Moldova, începând cu pandemia și terminând cu nebunia din culoarele puterii, dar sunt convins că fiecare dintre noi are despre ce discuta, iar „meritul” aparține clasei politice care și-a ridicat poalele mai sus decât era nevoie și care chiar dorește să înlocuiască … Citește mai mult

Între gâlceava politicienilor și pasivitatea autorității publice

Din păcate, previziunile sumbre ale statisticienilor s-au adeverit: explozia fără precedent a cazurilor de infectare cu noul coronavirus pare să dinamiteze toate eforturile pe care românii conștienți le-au făcut de la jumătatea lunii martie. Extrem de îngrijorător, mai ales în condițiile în care clasa politică nu mai contenește cu gâlceava și nimeni nu pare interesat … Citește mai mult

O capitulare comandată de la cel mai înalt nivel

În momentul de față, România se află în faza de retragere dezordonată din fața unui inamic care ar fi putut  fi învins ușor, cu condiția  ca liderii politici să vrea,  într-adevăr, acest lucru. Spun acest lucru întrucât așa-zisul grup de comunicare strategică comunică atât de „strategic” situația infectărilor cu coronavirus încât românii să fie luați … Citește mai mult

Nu poți alunga cioara de pe gard până nu ai pasărea în mână

Suntem la început de iulie, luna când guvernul Chicu ar trebui să pice, cum afirmă reprezentanții opoziției, iar un alt guvern, care ar trebui să ne scoată din mocirla pandemiei și să ne propună un program de revitalizare a tot ce înseamnă economie națională, în primul rând, urmează să fie instalat, conform acelorași surse. Adică, … Citește mai mult

Cu cianură ați încercat?…

Dialog ușor caragialian la o măsuță umbroasă, pe o terasă – trei mese scoase spre stradă, pe Unirii, în jurul unor beri brumate cât să mai sperie canicula debutului lunii lui „Cuptor”: – Am fost la farmacie, zicea că nu are medicamentul, dacă vreau un înlocuitor, sau durează o săptămână să aducă la comandă, am … Citește mai mult

SRI, sub controlul parlamentar al lui Mitică „Cias”

Deputatul PSD Mitică Mărgărit „Cias” este noul membru al Comisiei parlamentare de control al activității SRI. Un politician multicalificat; în politică externă și diplomație, în ma­na­gement strategic al afacerilor, dar și în informații și securitate națională. Un fost subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, propulsat acolo de PSD, menționa, agramat, în declarația de avere, că … Citește mai mult

Dumnezeu cu mâinile tăiate…

Și semne tulburi se arătară pe Cer, pânzele ploilor întunecau zarea, râurile își făceau matcă prin case și ogrăzi, iară o pisică se găsi să cadă cloșcă, minune care nu se mai pomenise de la găina ce făta pui vii. Hotărât lucru, sfârșitul era aproape, poate de Covid mai scapă vreunul de sămânță, dar dacă … Citește mai mult

Achizițiile publice să fie relaxate, în rest, Dumnezeu cu mila!

Cu exact două săptămâni în urmă, când scriam, în acest spațiu redacțional, despre discuțiile legate de oportunitatea prelungirii stării de alertă, din care, iată, au trecut deja zece zile, remarcam un aspect. Acela că singura explicație a faptului că autoritățile au ținut cu tot dinadinsul să prelungească respectiva situație excepțională – în condițiile în care … Citește mai mult

Acei uteciști care ne ghidează

Nu știu cum v-ați petrecut voi vacanța forțată de pandemie, dar eu, unul, nu m-am simțit de mult atât de liber. Între altele, să citesc sau să recitesc câteva cărți despre anii ’90. O epocă tulbure din care n-am ieșit, pare-mi-se, cu totul nici astăzi. Un pasaj din „Viața unui om singur”, de Adrian Marino, … Citește mai mult

Ipocrizia magistraților și pensiile de serviciu

Niciun dram de respect nu va mai exista pentru magistrați. O să ne uităm la ei așa cum ne uităm la cei mai hoți dintre politicieni. Niciun dram de respect nu mai are această categorie profesională, a magistraților, pentru ea însăși. Nu mai vorbesc față de restul cetățenilor, nu, față de ea însăși. Despre pensiile … Citește mai mult