Ciocnire între echipele de campanie

Politica buzoiană seamană din ce în ce mai mult cu un derby sportiv. De curând, târgul din Drăgaică a reprezentat terenul de confruntare dintre două echipe de campanie. În echipament roşu aprins USL-PSD-iştii au dominat numeric, dar echipa PP-DD a punctat prin prezenţa candidatului pentru Colegiul 6 – Camera Deputaţilor, Eduard Dumitraşcu, care se pare că a contat mai mult decât prezenţa unei echipe frumos îmbrăcate, însă fără actorul principal, candidatul la alegerile din decembrie.

Eduard Dumitraşcu, alături de părintele Vişan la hramul Bisericii Sfânta Treime (P)

              De ziua  Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, candidatul Partidului Poporului-Dan Diaconescu în Colegiul 6 – Camera Deputaților, Eduard Dumitraşcu, alături de numeroşi simpatizanţi ai PP-DD, a participat la hramul Bisericii Sfânta Treime. Pe o alee marginaşă a cartierului Simileasca se ridică singura biserică din zonă, Biserica Sfânta Treime.

Program de guvernare A.R.D.

           ARD ştie cum putem construi o Românie competitivă, egală a partenerilor din UE. Stânga ştie cum să-ţi mai mănânce patru ani din viaţă prin stagnare, populism, demagogie, în timp ce singurul lor interes real e accesul la resurse şi devalizarea bugetului pentru interesele lor personale şi de grup.

CEZAR PREDA DE 8 ANI, DEPUTATUL TĂU

          Funcţii ocupate în Parlamentul României:

 

2004 – 2008: deputat;

2007 – 2008: preşedinte Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe