Funcţii ocupate în Parlamentul României:
• 2004 – 2008: deputat;
• 2007 – 2008: preşedinte Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe
Funcţii ocupate în Parlamentul României:
• 2004 – 2008: deputat;
• 2007 – 2008: preşedinte Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe
• 2008-2012: deputat;
• Preşedinte Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii;
• Preşedinte Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Naţională
• Preşedinte Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Activitate politică:
• 2012 – prezent: Prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal
• 2001 – prezent: Preşedinte al Partidului Democrat Liberal Buzău
Studii:
• inginer metalurgist
• economist licenţiat
• doctor în inginerie mecanică
Cele mai importante iniţiative legislative
• Prin Legea nr. 218/2008 am reglementat pensiile persoanelor care au muncit în condiţii speciale sau deosebite (grupele I şi II de muncă). Astfel, pensiile acestei categorii sociale au crescut cu până la 50%. Această lege poartă numele meu şi al fostului ministru Gheorghe Barbu.
• Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, este legea care a fixat, pentru prima dată drepturile şi obligaţiile pentru asociaţiile de proprietari;
• Sănătatea copiilor noştri a fost mereu o prioritate a mandatului meu. Am fost primul om politic din România care a atras atenţia Guvernelor, miniştrilor, autorităţilor locale asupra ameninţării pe care o reprezintă substanţele şi preparatele stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope pentru generaţia tânără. S-a dovedit că am avut dreptate, pentru că fenomenul comerţului şi consumului de etnobotanice a luat amploare rapid.
Ce am făcut în municipiul Buzău
• Viitorul şi siguranţa tinerei generaţii de buzoieni au fost şi vor rămâne o prioritate, atât în calitatea mea de om politic, dar şi de tată, iar intervenţiile mele de mobilizare a instituţiilor implicate în lupta împotriva comercializării şi consumului de etnobotanice, este cunoscută concitadinilor noştri. Continuitatea demersurilor în această direcţie va fi garanţia unei lupte sistematice pe care o voi duce mai departe alături de părinţii adolescenţilor din Buzău.
• |n momentele dificile, am intervenit la nivel central pentru ca buzoienii să nu rămână fără căldură în apartamente, atunci când asupra Regiei Autonome Municipale plana ameninţarea întreruperii furnizării gazelor, care ar fi dus la întreruperea furnizării agentului termic.
• Am făcut demersurile necesare acordării subvenţiilor la căldură, iar rezultatul este acela că buzoienii cu venituri mici beneficiază de subvenţii pentru încălzirea locuinţelor. Totodată am intervenit pentru alocarea sumelor necesare reabilitării Serviciului de termoficare Buzău.
• Am sprijinit alocarea sumelor necesare achitării unor datorii ale Colegiului B.P. Hasdeu, ale Colegiului Mihai Eminescu şi ale altor unităţi şcolare şi grădiniţe, iar patru parohii din municipiu au beneficiat de ajutor financiar substanţial.
• Altă categorie defavorizată de însăşi propriul destin este cea a persoanelor cu handicap, pentru care am asigurat alocarea fondurilor necesare atât plăţii pensiilor acestora, cât şi a indemnizaţiilor însoţitorilor.
Ce am făcut în Colegiul 7
• Locuitorii din Mărăcineni beneficiază de un sistem integrat de canalizare şi de staţia de epurare a apei;
• Toate parohiile din Poşta Câlnău au beneficiat de sprijinul financiar necesar proiectelor demarate, fiecare conform necesităţilor evidenţiate în solicitările care mi s-au adresat.
• În comuna Verneşti, Grădiniţa Centrală a fost modernizată, prin amenajarea unei săli de mese, şi a uneia de lectură, completate de vestiare, grupuri sanitare şi de instalarea unei centrale termice, care ridică standardul de confort al preşcolarilor din comună, la nivel european.
• În comuna Vadu Paşii a fost extinsă reţeaua de alimentare cu apă de care dispun deja satele Băjani, Scurteşti şi Stănceşti. Şcoala Generală cu clasele I/VIII din Vadu Paşii a trecut printr-un amplu proces de modernizare, care include montarea unei centrale termice, amenajarea grupurilor sanitare, dar şi a geamurilor prin înlocuirea cu cele de tip termopan.
• Alte două investiţii notabile sunt construirea celor două Grădiniţe cu program normal, din comuna Vadu Paşii şi din Scurteşti, obiective care ridică standardul de viaţă al tinerelor familii din comună, ca de altfel şi înfiinţarea reţelei de electrificare a satelor Scurteşti şi Focşănei.
• Un obiectiv deosebit de important, care a fost şi rămâne în continuare în atenţia mea, îl reprezintă podul de la Vadu Paşii. Nu am reuşit să finalizez acest proiect, deşi am întreprins nenumărate demersuri, printre care şi vizita a doi miniştri ai Transporturilor, pentru a face posibilă finanţarea acestuia. Trebuie să înţelegem că, pentru finalizarea lucrărilor, este nevoie de un efort comun în vederea obţinerii finanţării necesare, la care să contribuie deopotrivă autorităţile locale, judeţene, Guvernul şi Parlamentul.
• Ştiu că Mărăcineni şi Vadu Paşii sunt comune cu peste 800 de copii şi elevi, iar construcţia unor săli de sport moderne este extrem de necesară. Atât realizarea acestor săli de sport, cât şi continuarea demersurilor pentru finalizarea podului, vor fi priorităţi ale viitorului meu mandat de deputat, 2012-2016.