5 alegeri sigure pentru micul dejun: țin de foame și nu te îngrașă

Să sări peste micul dejun este una dintre cele mai mari greșeli alimentare pe care le poți face, dacății la sănătatea și siluetă ta. Iată câteva alimente care sunt excelente pentru prima masă a zilei: sunt hrănitoare și nu te îngrașă!

Zmeură

O ceașcă de zmeură conține  8 grame de fibre, ceea ce înseamnă foarte mult. De ce sunt fibrele așa grozave? Studii recente ­pu­blicate în „Jurnalul de Nutriție” sugerează că fibrele consumate zilnic previn creșterea în greutate și ajută chiar și la slăbit. Nu îți face griji dacă nu este sezonul zmeurei, o găsești oricând  congelată la supermarket și o poți consuma în iaurt, în salată de

Oana Sârbu și membrii Distractis Show, invitați la Balul Rotary Club

Invitați speciali la ediția de anul acesta a Balul organizat de Clubului Rotary Buzău.  Evenimentul care va avea loc în ziua de vineri, 13 decembrie 2013, începând cu ora 19.00,  la  Restaurantul Grand, îi aduce în fața invitaților pe Oana Sârbu  (cu trupa ei) și pe membrii Distractis Show. Alături de ei se vor mai afla  și câțiva artiști locali, printre care Florin Bonea și Alina Mirea,  precum și dansatorii de la „Flamenco”  Maria Goslan și Antonio Stan.

„Printre cele mai importante atracții ale balului se numără  standul cu obiecte vintage  și  licitația de opere de artă și antichități  (în cadrul căreia doritorii vor putea să-și procure piese rare și valoroase la prețuri mai mici decât cele din magazinele de profil),  dar vor fi și multe alte surprize.  Scopul caritabil

Nemuritorii le cântă de 1 Decembrie românilor de la Chișinău

Au primit invitația să treacă granița de ziua națională și să îi încânte cu vocea lor pe cei ce vor veni să plătescă biletul unui spectacol extraordinar, organizat într-o zi specială. Cei trei buzoieni ai trupei Nemuritorii au fost sunați și chemați să își prezinte repertoriul „istoric” în cadrul unui show dedicat românilor de pretutindeni, duminică, de 1 decembrie, de la orele 17,00.

„Am fost foarte încântați că ne-au chemat la scurt timp după ce mai fusesem pentru un spectacol tot peste graniță și cred că dacă fac bilanțul, mai multe solicitări am avut anul acesta de la cei din Chișinău pentru evenimente decât la Buzău sau prin împrejurimi. Pentru aceasta le mulțumim mult și pe această cale le suntem „recunoscători” și oficialităților locale, care nu prea au insistat să ne includă pe lista solișilor ce vor cânta de 1 Decembrie la Buzău. Spectacolul grandios organizat de cei de la Chișinău va avea loc în Sala Filarmonicii, cu bilet, va fi o oră și jumătate de show, iar din țară vom pleca exact în acea zi, duminică dimineață, și vom rămâne pentru două zile, pentru a participa și la emisiunile de după eveniment”, a declat Constantin Ungureanu.

De Sărbători sunt doriți în străinătate

Pentru că este o lună a evenimentelor, ce va începe cu spectacolul de la Chișinău, ea va continua cu filmări și concerte chiar până în apropierea Crăciunului, iar de Revelion maestrul ne-a dezvăluit că au fost invitați să le cânte românilor din străinătate, din Italia, însă erau deja „arvuniți” în câteva locații buzoiene. „Era prea din scurt să mergem în afară, pierdeam trei zile aproape pe drum, colegii mei, Cornel și Cristi au vrut să fie cu familiile, acasă, așa că am ales să fim în Buzău să facem trecerea dintre ani cu fanii și buzoienii noștri. Vom cânta în cinci locații din câte știu eu până acum”, a mai precizat Titi Ungureanu.

5 mituri despre frumusețe complet neadevărate

Miturile despre frumusețe circulă cu mare viteză în rândul femeilor dornice să aibă un aspect fizic plăcut și să cucerească bărbații cu un look perfect. Vezi care sunt miturile de care nu trebuie să ții cont.

1. Acneea este produsă de consumul de ciocolată și dulciuri

Nimic mai neadevărat, spun specialiștii care, după un studiu realizat pe un anumit număr de subiecți, au descoperit că nu ciocolata și dulciurile sunt vinovate de apariția coșurilor de pe față, ci bacteriile cu care intri în contact și consumul de ulei în cantități prea mari.

Jeanși cu imprimeuri extravagante

Culorile preferate ale sezonului în materie de jeanși se păstrează într-o zonă clasică, neutră. Însă fashionistele se vor bucură cu siguranță de una dintre cele mai îndrăznețe tendințe. Este vorba de jeanșii cu imprimeuri extravagante, care devin piesă centrală a ținutei. Deși culorile sunt cuminți, printurile spectaculoase vor scoate orice outfit din anonimat. Pentru a nu încărca ținuta, asortează jeanșii cu imprimeuri cu piese vestimentare albe, negre sau în nuanțe neutre.

Cristina Iordache, în topul „anonimelor“ cu cele mai multe „like”-uri pe Facebook

Pentru că în ziua de azi Facebook-ul este principalul site de socializare, iar scopul tinerelor se pare că este aceea de a strânge cât mai multe like-uri, un cotidian central a venit cu idee să contabilizeze care tinere din țară au cele mai multe „like”-uri și cei mai mulți fani, deși nu au făcut ceva notabil, adică nu sunt pe primele pagini ale ziarelor mondene.

Printre ele a fost depistată și una dintre cele două gemene Iordache, descoperite de designerul Botezatu în showul Next Top Model anul trecut. Cristina-Alexandra Iordache, născută în Buzău, pe 24 august 1989, are, conform Libertatea, 16.013 fani, cu 10.000 mai puțin decât ce mai populară româncă, Alina Ceușa, care deține primul loc în top, cu 10.507 fani.

Andreea Dinu, al doilea trofeu la numai șase ani

Micuța a dominat vocal grupa de vârstă la care a concurat la „November Music Fest”, cu piesa „Pe vremea bunicilor”

A emoționat juriul și vestimentar, și vocal, și coregrafic! Cea mai mică și mai talentată membră a grupului Happy Kids, coordonat de profesoara Oana Dobre, Andreea Dinu, a „smuls” un nou trofeu dintre cele pregătite de organizatorii festivalului național de muzică ușoară ce a avut loc la Ploiești, weekendul trecut.

„Andreea a reușit o performanță pe care niciun elev de-al meu nu a făcut-o într-un timp atât de scurt de pregătire. În urmă cu două săptămâni, Andreea aducea la Buzău trofeul

Adrian Barbu a părăsit showul „Mărul discordiei”, cu regretul că nu a cucerit-o pe Marguerita

Taxat pentru lipsa de curaj și îndrăzneală

6 a fost cu ghinion. Emisiunea cu numărul 6 din showul de cucerit inimi de pe Prima Tv a fost cu ghinion pentru buzoianul Adrian Barbu, care a fost eliminat din dorința a cinci băieți care au primit mărul „aurit” pentru a merge mai departe în concurs.

Concurenții i-au reproșat lui Adrian lipsa de curaj, de atitudine, de îndrăzneală, slăbiciunile de care a dat dovadă până acum în emisiune. „Ai o voce extraordinară, dar nu prea ai dovedit curaj în fața fetelor, în fața camerelor. Trebuie să îi dăm o șansă colegului tău, Brazilianul, care se comportă ok când nu sunt camerele, ne distrează și credem că mai are ceva de spus în acest show”, au fost cuvintele lui Costin, unul dintre favoriții celor „trei zeițe” ale emisiunii – Laurette, Bianca și Marguerita.

Dintre cele trei, doar fata celor din Clejani i-a fost pe plac buzoianului, în primele episoade chiar petrecând foarte mult timp în compania ei, cântându-i și dansând cu ea. De aceea, la final, atunci când a fost eliminat și a făcut ultimele declarații, Adrian a spus că nu vrea ca vreunul dintre concurenți să rămână cu ea. „Nimeni, nu vreau pe nimeni cu ea la final, nu văd pe nimeni să rămână cu ea dacă n-am fost eu!”, a încheiat Adi.

Marguerita îl regretă și ea

Și sentimentele Margueritei din Clejani au fost reciproce în cazul lui Adrian, ea declarând că îi pare cel mai rău că a fost votat să plece din concurs. „Ești un adevărat bărbat și îmi pare rău că va trebui să pleci acasă”, au fost cuvintele adresate de brunetă buzoianului. Și totuși, „acasă”, după atâtea luni respirând aerul de vedetă, în țară sau în străinătate, Adrian s-a simțit foarte bine, și-a adunat prietenii și a reluat momentele artistice de karaoke. Săptămânile trecute a cântat alături de colegele sale de scenă, Irina-Kronos și Mirela-ex Chihlimbar, mulțu­mindu-se că plusul de notorietate a fost câștigat și acum mult mai multă lume știe despre numele și talentul său. Pe lângă showul „Mărul discordiei”, Adrian Barbu a mai apărut la televiziunile centrale la X-Factor, în urmă cu două sezoane.

Blugii sezonului rece

Jeanșii reprezintă unul dintre acele articole vestimentare care vor fi mereu de actualitate și care pot fi asortate cu ușurință în aproape orice ținută. Deși, în cazul acestora, schimbările nu sunt la fel de dramatice ca în cazul altor piese vestimentare, designerii aduc totuși tendințe noi în fiecare sezon. Iată care sunt cele mai interesante propuneri de jeanși pentru sezonul rece.

Jeanșii albi

Cu siguranță ai o pereche de jeanși albi în dulap, pe care îi porți în special în ținutele de vară. Ei bine, în această toamnă

Aida Parascan își deschide propria afacere dulce-sărată

Câștigătoarea sezonului trecut al emisiunii Mastechef revine acasă, la Buzău, pentru a-și vinde produsele realizate după rețetele proprii

Nu mai vrea să fie bucătarul nimănui! Cea care a fost declarată cea mai pregătită concurentă a show-ului culinar găzduit de ProTV sezonul trecut vrea să-și o înceapă afacerea culinară într-unul dintre mall-urile din Buzău, în care vrea să se axeze pe gusturile dulce-sărat. „Cam într-o lună sper să am deja primii clienți, mai am de pus niște lucruri la punct, vânzătorii, ajutoarele de bucătar, designul încăperii, pentru că toate aceste detalii sunt importante atunci când devii șef, atunci când ai propria afacere. M-am gândit să fructific într-un fel banii câștigați din acel show, a fost o rampă de lansare importantăși dacă tot am avut parte de atâta promovare, de ce să nu fie și pentru mine, personal? Voi pregăti un lanț de produse dulci, unul sărat, voi pune la punct și un sistem de catering precum și o rețea de distribuție în țară pentru pe produsele care nu necesită temperaturi speciale. Vor găsi în vitrina cofetăriei-patiseriei mele o gamă diversificată de bunătăți, de la pateuri, saleuri, până la brioșe, prăjituri cu mousse, fel de fel de eclere, mini-cockies”, a detaliat Aida Parascan.

Buzoianca va prepara o parte dintre rețete la vedere

Pentru că a învățat de-a lungul anilor petrecuți prin bucătăriile din  străinătate că un client mulțumit este acela care vede o parte din pregătirea rețetei pe care a comandat-o, Aida a preluat ideea și o va pune în practică în afacerea ei. „Voi avea o parte din bucătărie la vedere, pentru ca trecătorii curioși care vin să servească ceva dulce sau ceva sărat să vadă cum se și prepară aceste produse. Nu noi dezvălui chiar tot, pentru că majoritatea rețetelor sunt gândite cap-coadă numai de mine și nu aș vrea să mi se fure repede ideile, dar le voi arăta cât săștie și ei să le prepare acasă celor dragi. Pentru că eu așa am început, am testat produsele pe familia mea, pe copiii mei, pe apropiații mei, și când ei mi-au dat acordul și mi-au felicitat rețetele, am avut curajul să le gătesc mai departe. Cei apropiați întotdeauna sunt cei mai buni critici, aceasta este părerea mea”, a mai spus Aida. Mastercheful a mai dezvăluit că se va axa și pe linia de catering pentru produsele ei, în special la torturi și bufeturi de cookies, fapt pentru care în ultima perioadă a mers numai la cursuri de acest gen. „Am fost la instruiri ce s-au axat pe detalii, finețuri, flori, forme minuțioase, ce fac ca prăjtura pe care o prezinți să fie uneori apreciată fără să mai fie gustată. Imaginea e prima care se vede, e prima care contează. O mâncare perfectăeste una și gustoasăși aspectoasă. și forma, și fondul contează. Este prima regulă de care o sățin cont în această afacere, pentru că atunci când ceri, ești învățat cu calitate. Faci calitate, și poți cere un preț pentru calitate”, a încheiat Aida Parascan. 

Winter Fest, primul carnaval de salsa al sezonului de iarnă

Campioni mondiali veniți din Los Angeles, fete sexy, culori puternice și energie maximă. Toate acestea se vor desfășura pe parcursul a trei zile, începând cu data de 22 noiembrie, într-unul dintre mall-urile din Municipiu, iar „vinovat” de toate acestea este Dănuț Vulpe, coordonatorul Școlii de dans Salsa Place, care a dorit să reia atmosfera de petrecere latino din vară, și să o aducă și în sezonul rece, la cote mai mari. „Ne ținem de dans, chiar dacă temperaturile de afară ne trimit la somn și odihnă! După experiența celor două ediții din vară, trecem să animăm atmosfera și în sezonul rece, mai precis,

DJ Sava & Raluka, concert la majoratul Clubului No Limit

Cel mai longeviv club buzoian sărbătorește mâine 18 ani de existență. Ajuns la vârsta majoratului, Club No Limit este fără doar și poate locul de distracție pentru generații bune de buzoieni, de-a lungul timpului aici concertând cei mai în vogă artiști ai momentului, dar și nume care au făcut istorie în muzica românească (Iris, Cargo, Mircea Baniciu etc).

Coafurile sezonului rece (II)

Boburi ondulate

Dacă, totuși, tendința părului neted nu te încântă, poți respira liniștită, pentru că onduleurile nu își pierd binemeritatul loc printre tendințe. Bobul mediu și bobul lung sunt tunsorile preferate în acest sezon, și stiliștii ni le recomandă alături de onduleuri naturale sau retro, strânse lejer, care încadrează frumos fața și oferă un aspect feminin și foarte senzual.

Cozile de cal ridicate

Am fi crezut că împletiturile, în special cozile împletite, nu își vor pierde niciodată locul fruntaș printre tendințe. Însă, iată că simplă coadă împletită, a

Adina Răducan, primul single oficial (VIDEO)

Una dintre cele mai bune voci ale muzici românești a a înregistrat prima piesă proprie

Realizări profesionale și personale pe linie pentru frumoasa boboacă a Liceului de Artă, în aceste zile. Adina Răducan a reușit să își imprime vocea pe prima ei piesă, al cărei titlu semnifică speranță, ambiție, reușită – „Dream big” și să câștige titlul de Miss Popularitate la balul organizat de liceul unde învață în clasa a IX-a. Versurile piesei care a primit peste 400 de like-uri și vizualizări în numai o săptămână vorbesc despre vise mari, muzică, despre dragoste,

Coafurile sezonului rece (I)

Coafurile sezonului rece 2013-2014 sunt simpliste, discrete, cu note moderne și ies oarecum din sfera ultra-feminininului, așa cum ne obișnuisem în ultimele sezoane. Stiliștii ne propun coafuri ușor de realizat, cu șuvițe netede, cu onduleuri naturale sau cocuri minimaliste. Prin urmare, coafurile acestui sezon nu necesită decât puțină îndemânare și foarte puține ustensile de coafat.

Chihlimbar, într-o nouă formulă

Ramona Banciu și Alina Dobre i s-au alăturat Laurei Damian pentru a promova stilul muzical etno

Chihlimbar s-a destrămat, chihlimbar renaște! Cam așa ar putea fi descrisă soarta trupei etno descoperită anul acesta de către profesorul Constantin Ungureanu și care, la momentul actual, se pregătește să intre în studio pentru înregistrări cu noile voci. „Am găsit prin mai multe recomandări alte două fete dormice de afirmare și cu un glas care se pretează la acest stil. Ele mai aveau oarecare experiență, dar separate, ca soliste

Cununițele Nehoiului, locul I la festivalul „Toamna Buzoiană“

Încă un premiu pentru cele trei mândre ce promovează tradițiile și cântecul popular al orașului Nehoiu. Maria, Ramona și Bianca au participat în weekend la festivalul-concurs „Toamna Buzoiană”, ce s-a desfășurat într-unul dintre mall-urile din municipiu și au luat cel mai mare premiu la categoria la care au concurat, locul I.

Șapte tabieturi care îți provoacă acnee. Află care sunt și scapă de ele

Unele tabieturi care fac parte deja din rutina ta zilnică îți pot afecta tenul, ducând la apariția acneei. Iată unele dintre lucrurile pe care le faci zilnic și îți afectează frumusețea tenului.

1. Machiajul. Produsele de machiaj și mai ales fondurile de ten conțin diverse ingre­dinte care îți pot afecta tenul. Îți pot provoca o alergie sau o iritație puternică care să ducă la apariția acneei. 

Adriana Stuparu de la muzică, la master în Jurnalism

După ce își va susține licența în această vară la Geografie și Turism, solista Centrului de Creație și Artă vrea să studieze și tainele comunicării și presei

A terminat Liceul de Artă, a continuat cu studiile pe domeniul geografiei și turismului și, mai nou, are de gând să se apuce și de presăși comunicare, în cadrul unui master specializat. Adriana Stuparu se aflăîn postura solistei neho­tărâte în privința unei carierei paralele cu muzica, pentru că de acest lucru este mai mult decât convinsă: că va cânta mereu.

Daria Ionescu, câștigătoarea trofeului „Trivale Music Fest”

Eleva Loredanei Popescu a obținut cel mai mare premiu la categoria ei de vârstă, fiind a treia diplomă câștigată în doar două luni de pregătire solo

Din nou o bucurie în familia puștoaicei de doar șapte ani pregătită de profesoara de muzică Loredana Popescu de la Palatul Copiilor. În doar două luni de când i s-a propus să fie pregătită ca solistă și să se desprindă de grupul „Ștrumfii”, Daria a dovedit că merită toată încrederea și susținerea să se axeze pe domeniul muzical, câștigând chiar săptămâna trecută trofeul la categoria la care a participat la festivalul național „Trivale Music Fest”.