Winter Fest, primul carnaval de salsa al sezonului de iarnă

Campioni mondiali veniți din Los Angeles, fete sexy, culori puternice și energie maximă. Toate acestea se vor desfășura pe parcursul a trei zile, începând cu data de 22 noiembrie, într-unul dintre mall-urile din Municipiu, iar „vinovat” de toate acestea este Dănuț Vulpe, coordonatorul Școlii de dans Salsa Place, care a dorit să reia atmosfera de petrecere latino din vară, și să o aducă și în sezonul rece, la cote mai mari. „Ne ținem de dans, chiar dacă temperaturile de afară ne trimit la somn și odihnă! După experiența celor două ediții din vară, trecem să animăm atmosfera și în sezonul rece, mai precis,

weekendul următor vom dansa pe ritmurile muzicii latino, alături de două nume mari ale genului, instructorii campioni mondiali Junior și Emily, din Los Angeles. Vor sosi de vineri, pentru a începe un party latino în incinta unui club, apoi vom continua cu seara de sâmbătă, în mall, unde vom dansa timp de două ore, alături de cursanții noștri și de fetele pregătite special să cheme buzoienii la dans, mai ales pe cei care se vor afla în trecere prin centrul comercial. După work-shopu-ul de dans latino-american vom continua petrecerea într-o locație de noapte, aflată pe bulevardul N.Bălcescu până dimineața. Nici duminică nu vom lăsa picioarele și corpul să se odihnească, pentru că avem planificate alte clase alături și de instructorii din Bulgaria, la care am fost și noi în vizită în vară”, a detaliat Dănuț Vulpe.

După acest prim festival al sezonului rece, coodonatorul școlii de salsa va mai fi implicat în cadrul unui eveniment aniversar, pentru mall-ul care îi găzduiește și sprijină ideile. Aici îi va implica pe elevii Liceului de Artă, cu toate secțiile, precum și pe directorii câtorva grădinițe din Buzău, care vor prezenta spectacolele de final de clasă, și vor concura pentru premiile și diplomele puse la bătaie. „Imediat ce ne vom lua la revedere de la instructorii internaționali, ne vom implica de luni, 25 noiembrie, într-un spectacol susținut integral de toate secțiile Liceului de Arte <Margareta Sterian>. Elevii vor veni în mall pentru a-și demonstra talentul artistic, vor cânta, vor dansa, vor juca în mici scenete și vor picta la cerere, preț de trei ore. Alături de ei se vor întrece artistic și prichindeii grădinițelor din municipiu, în cadrul unor serbări pregătite de către educatoarele care au răspuns afirmativ invitației lansate de membrii asociației <Relaxare prin cultură>, al cărui membru și președinte sunt. Sperăm să încheiem seria aniversară cu momentul unei trupe de salsa cu care sunt în tratative să îi aduc la Buzău miercuri, când este programat să se termine momentul aniversar”, a mai completat Dănuț Vulpe.