Grădiniţa cu Program Prelungit Berca, reabilitată termic
*O altă investiţie a dus la extinderea Grupului Şcolar Sf. Mucenic Sava
*O altă investiţie a dus la extinderea Grupului Şcolar Sf. Mucenic Sava
În ultima perioadă, aleşii locali din Berca au susţinut lucrările de extindere şi modernizare a iluminatului public în toate satele comunei cu fonduri din propriul buget, iar cu sprijinul unui sponsor s-a reuşit reabilitarea unui parc din centrul civic.
*Furnizarea apei este asigurată de şapte foraje funcţionale, echipate cu pompe moderne
Pe lângă obiectivele turistice renumite pe plan naţional, pentru reprezentanţii administraţiei publice din Berca, salubrizarea comunei constituie un altfel de carte de vizită a localităţii.
* O acţiune comună a poliţiştilor şi inspectorilor ARR a scos la iveală o serie de nereguli în rândul transportatorilor
* În ultima vreme, 25 de posesori de telefoane mobile s-au plâns că au fost ţepuiţi după ce au primit SMS-uri prin care le se promiteau câştiguri sau premii
* Stufărişul s-a aprins, iar focul s-a extins pe zeci de hectare, ameninţând să ajungă în zona locuită a satului
* Este replica şefului IPJ la criticile lansate în ultima vreme cu referire la activitatea noilor secţii de poliţie de la sate
* Pr. Viorel Holban a fost nominalizat drept cel mai bun primar de municipiu din Regiunea Sud Est
* Este pentru prima dată când, la Buzău, şefia “puterii profesionale” a acestei bresle este lăsată în mâinile unui bărbat
* Acasă la Alfred Băncuţă, poliţiştii au descoperit un întreg arsenal de arme albe
Crimă urmată de sinucidere la Cozieni, unde un localnic şi-a ucis mama cu o lovitură de cuţit, apoi s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei, chinuit de remuşcări sau de gândul că va avea ani grei de petrecut în puşcărie.
* Deşi s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident, împotriva sa nu poate fi luată, deocamdată, nicio măsură administrativă
* Hoţul pe care l-a prins în flagrant l-a ameninţat cu toporul şi l-a bombardat cu pietre, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor pentru a-l imobiliza
* Instanţa a respins recursul făcut de cei patru suceveni împotriva măsurii de arestare preventivă, iar sentinţa este definitivă
* Elevii de la Şcoala 15 au făcut parte din grupul-ţintă vizat de campania „ Tu cui dai accept ?”
* Un localnic din Puieşti a ajuns la spital după ce şi-a exersat talentele de şofer pe TIR
* Grupul de Acţiune Locală “Valea Râmnicului” va depune aplicaţia la prima sesiune din 2012
*Au apărut primele pârjoluri generate de mijloacele de încălzire, iar în perioada următoare este posibil ca numărul lor să crească
*Viceprimarul Titus Ionaşcu este acuzat că a vrut să-i spargă capul unui consătean, cu scrumiera