Scandal ca-n “D’ale lu’ Mitică” la Primăria Stâlpu

   *Viceprimarul Titus Ionaşcu este acuzat că a vrut să-i spargă capul unui consătean, cu scrumiera

*Viceprimarul Titus Ionaşcu este acuzat că a vrut să-i spargă capul unui consătean, cu scrumiera

            Comuna Stâlpu ar putea deveni mai nou subiect pentru emisiunea “D’ale lu’ Mitică”. Un conflict banal între unul dintre reprezentanţii comitetului de părinţi din şcoală şi viceprimarul din comună a ajuns să fie rezolvat de Poliţie, după o confruntare care are toate datele să stârnească râsul, dacă lucrurile nu ar fi cât se poate de serioase.

            Deşi a suferit de un handicap locomotor, fiind obligat să stea în scaunul cu rotile trei ani de zile, Ion Olaru este pasionat de dansuri, pasiune care avea să îi aducă necazurile recente. În cadrul şedinţei din şcoală, bărbatul a cerut explicaţii viceprimarului din Stâlpu, Titus Ionaşcu, în legătură cu desfiinţarea cercului de dansuri. A doua zi, Ion Olaru avea să fie anunţat să se prezinte la postul de Poliţie unde, surpriză, “şeful de post” i-a spus că nu l-a chemat el. Cei doi au intrat în Primărie, hotărâţi să dezlege misterul. “Domnul viceprimar ne-a poftit în biroul primarului, apoi a început să strige: <Să vină primarul!> Nu a venit nimeni, în schimb, el a început să mă înjure, întrebându-mă: <Ce ţi-am făcut eu, mă, de mi-ai mâncat ficaţii cu reclamaţii la presă şi cu dansurile>, şi brusc a pus mâna pe scrumieră şi a aruncat în mine, de faţă cu şeful de post, Constantin Ispăşescu. Eu, având mari probleme cu coloana, m-am ferit brusc şi acum am rămas cu dureri”, a declarat Ion Olaru.

            “L-am dus în cârcă la spital, că a fost paralizat”

            Pentru ca povestea să fie una cu adevărat rurală, reclamantul se teme  de reacţia şefului de post, care ar fi rudă cu viceprimarul recalcitrant. “Am depus plângere chiar la şeful de post, care fusese de faţă, dar mi-e teamă să nu rămână în vreun sertar, că este cumătrul vicelui. Adică … i-a cununat acum un an fata”, mai spune Ion Olaru.

            De cealaltă parte, viceprimarul Titus Ionaşcu spune că nu a existat nicio agresiune. Chiar dacă a fost enervat de consăteanul său, totul s-a rezumat la discuţii amicale între el şi reclamant, pe care l-a ajutat enorm de-a lungul timpului.

            “Nu este adevărat ce spune el, cu scrumiera. Am avut doar o discuţie amicală. Mă enervase la şedinţă cu întrebări: <Că de ce avem echipă de fotbal şi nu mai avem trupă de dans>. Parcă bugetul se calculează aşa, de-a valma! Nu ştiu ce urmăreşte omul ăsta, pe care l-am ajutat prea mult. Umbla fără permis prin sat… L-am dus în cârcă la spital că a fost paralizat, am fost cu el să-şi cumpere maşină. “Ştie tot satul…”, a declarat vicele Titus Ionaşcu.

            Conflictul de la Stâlpu este confirmat şi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, unde Ion Olaru a depus plângere, şi care va face cercetări în urma reclamaţiei primite, urmând să vadă şi dacă şeful de post s-a achitat de sarcini.