Cătălin Predoiu, 87,62% din voturi la alegerile din Regiunea Nord-Est pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie

Democrat-liberalii din Regiunea de Nord-Est au votat, sâmbătă, candidatul care va reprezenta partidul în lupta pentru alegerile prezidenţiale. Prezenţa la vot a fost de 63,45%, iar cele mai multe voturi au fost obţinute de Cătălin Predoiu, care a strâns 87,62% dintre sufragii. Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în judeţul Suceava, de 92,19%, iar cea mai mică, de 14,68%, a fost înregistrată în judeţul Neamţ.

Alexandru Popa, omul care a asistat la execuţia Ceauşeştilor şi le-a pilotat ultimul zbor

La aproape 24 de ani de la moartea lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu, istoriile despre cei doi soţi continuă să stârnească interesul românilor. Legendele au devenit tot mai multe şi mai tot timpul trebuie să apară vreun personaj care iese la rampă cu o povestire ce începe cu „şi eu l-am cunoscut pe Ceauşescu”. Chiar dacă de multe ori informaţiile nu au valoare istorică, ele fac deliciul consumatorilor de tabloide.

Furt cu repetiţie din incinta unui hipermarket

                Joi, în jurul orei 12,30, un agent de pază de la un hipermarket de pe raza municipiului Buzău a sesizat poliţia cu privire la faptul că a prins un bărbat care a sustras din magazin mai multe produse. Imediat, la faţa locului a fost direcţionat un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Buzău care l-a identificat pe principalul suspect, în persoana  unui buzoian în vârstă de 37 de ani, cunoscut cu antecedente penale.

Fostul primar al comunei Vadu Paşii, Ion Grama, a murit subit joi noapte

Fostul primar democrat-liberal al comunei Vadu Paşii, Ion Grama, a murit, ]n noaptea de joi spre vineri, în ambulanţa care îl transporta spre Spitalul Judeţean, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în locuinţa sa. Soţia a chemat ambulanţa, al cărei echipaj a decis să-l transporte la Unitatea de Primire Urgenţe, însă fostul primar a decedat când echipajul care-l ducea spre Buzău tranzita comuna Mărăcineni.

Adolescenţi profilaţi pe furturi din vestiarele sălilor de sport

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au identificat un adolescent de 17 ani şi doi tineri în vârstă de 18 ani, toţi trei din municipiul Buzău, cu privire la care au stabilind că sunt principalii suspecţi în cazul a trei furturi de telefoane mobile şi bani comise pe data de 18 iunie din vestiarul unei săli de sport.

Restricţii de circulaţie în Buzău, de Ziua Armatei

Vineri, 25 octombrie, între orele 09,00 şi 11.00, va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor în municipiul Buzău, în zona Parcului Eroilor de pe Bulevardul Unirii (de la intersecţia cu Bulevardul Mareşal Averescu până la intersecţia cu DN2 E85). Restricţia este impusă pentru desfăşurarea ceremonialului militar şi religios, prilejuit de Ziua Armatei Române.      

De asemenea, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată în aceeaşi zi, în intervalul orar 18,00-20,00, pe traseul Piaţa Daciei – Aleea Trandafirilor – Bulevardul Unirii de la intersecţia cu Strada Unirii-Vechi până la intersecţia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Stadionului, când va avea loc o

Accident cu trei răniţi la Poşta Câlnău

Un grav accident de circulaţie s-a produs într-una din nopţile trecute pe DN 2 E 85 din cauza neatenţiei unui şofer de 19 ani care s-a proptit cu maşina într-un cap de pod, pe raza localităţii Poşta Câlnău. Tânărul se deplasa pe drumul european la volanul unei maşini, împreună cu încă doi prieteni, în jurul orei 3.00, ajungând pe raza comunei Poşta Câlnău.

Deşeuri periculoase deversate la canal de angajaţii unei sticlării

În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu ofiţeri de investigare a fraudelor şi poliţişti de proximitate de la Poliţia municipiului Buzău au efectuat un control la un punct de lucru al unei firme din oraş ce are ca obiect de activitate fabricarea articolelor din sticlă.

Separarea copilului de familie, în discuţia DGASPC cu raportorul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a avut ieri, la sediul instituţiei, o întrevedere cu Olga Borzova, raportor din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, membru al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, care se află în România pentru elaborarea raportului “Servicii sociale în Europa, legislaţie şi practici cu privire la separarea copiilor de familiile lor în statele membre ale Consiliului Europei”.

Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de deszăpezire, în grafic la Consiliul Judeţean

Zăpada căzută la început de octombrie a dat bătăi de cap multor şoferi dar şi autorităţilor din mai multe judeţe din ţară. Acestea din urmă nu au intervenit la timp, pentru că licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor de întreţinere pe timp de iarnă a drumurilor de interes judeţean aflate în administrarea consiliilor judeţene nu au fost finalizate.

„Gazetarii mor în picioare”, un volum despre cel care a murit dictând un editorial

Unii l-au socotit un urmaş al lui Pamfil Şeicaru, alţii l-au numit „nepotul lui Caragiale”, aluzie la harul său de pamfletar. Ziarist, autor de cărţi, iniţiator de reviste culturale, regretatul Corneliu Ştefan nu are echivalent, în viziunea jurnaliştilor cu experienţă, în istoria presei româneşti. La un deceniu de la moartea directorului şi fondatorului OPINIA, colegul său din redacţiile a două ziare, Dorin Ivan, publică volumul „Gazetarii mor în picioare – dialoguri cu Corneliu Ştefan”.

Copila care şi-a văzut prietena ucisă de maşina primarului Şercăianu: „Nu înţeleg cum poate spune că este nevinovat“

Venea acasă de la şcoală împreună cu colega ei de bancă. „Hai să grăbim pasul”, par să fie printre ultimele vorbe pe care le-a schimbat cu ea, dar şi ultima dată când o mai vedea în viaţă. Câteva secunde mai târziu, era izbită de bolidul condus de  primarul Şercăianu, apoi s-a trezit la spital.