George Motoi, în această seară cu „Act veneţian“, la Buzău

Astăzi, de la ora 19,00, buzoienii sunt invitaţi de reprezentanţii Teatrului „G. Ciprian” la o întâlnire cu celebrul actor George Motoi. Este vorba despre spectacolul „Act veneţian” de Camil Petrescu, care se joacă în regia aceluiaşi George Motoi, în sala Consiliului Judeţean.

„Act veneţian” este o dramă a iubirii absolute, care se desfăşoară pe fundalul social-moral al decadenţei veneţiene din ultimii ani de republica independentă – „anii ei de agonie”, cum spune autorul în minuţioasele indicaţii regizorale. Sfâşietoarea poveste de dragoste este pusă în scena aşa cum a fost ea gândită de către romancierul Camil Petrescu, acordând atenţie fiecărui subînţeles.

„Am evitat totuşi fixarea cu orice preţ în epocă, consi­derând sugestia mai valoroasă şi am eliminat excesul de lite­raturizare, inerent la un mare scriitor, dar neproductiv când este vorba de teatru”, a declarat regizorul George Motoi. Prin concentrare scenică, regizorul şi-a propus să eviden­ţieze sugestiv „decadenţa”, „agonia” veneţiană, facând astfel opera mai accesibilă, mai penetrantă şi mai aluzivă, poate, pentru lumea de azi, reuşind o punere în scenă distinctă în peisajul teatral actual.

Distribuţia spectacolului îi regăseşte pe Giliola şi George Motoi, Lucian Pînzaru, Claudiu Romilă şi Violeta Haret. Pentru rezervări şi bilete puteţi suna la 0740.496.561.