Stare de alertă în județul Buzău!

 

Premierul Victor Ponta a aprobat, astăzi, instituirea stării de alertă pentru judeţele Vrancea, Buzău şi Brăila, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale."Starea de alertă ne va crea posibilitatea şi cadrul legal pentru a dispune măsurile necesare pentru a elimina efectele acestui dezastru, efectele acestei stări de forţă majoră", a declarat Dragnea la comandamentul de iarnă de la Guvern de duminică seară.

Polițiștii, alături de jandarmi și pompieri, au reluat operaţiunea de căutare a unui bărbat plecat pe jos sâmbătă din Buzău spre Țintești

Efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au participat la misiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu”) şi Ministerului Apărării Naţionale.

În ultimele 24 de ore, peste 650 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău cu 188 de autospeciale au fost angrenaţi în misiuni de supraveghere şi dirijare a traficului rutier şi de intervenţie pentru prevenirea incidentelor ori de limitare a efectelor evenimentelor cauzate de fenomenele meteorologice care au afectat judeţul.

„Mascaţii” de la Poliţia Buzău au oferit ceai cald și sandvișuri șoferilor de tiruri de pe centura orașului și călătorilor din Gară. Vezi aici şi recomandările rutieriştilor

Luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au oferit ceai cald, câte un sandviş şi câte o sticlă cu apă plată conducătorilor de autotrenuri oprite pe varianta ocolitoare a municipiului Buzău, precum şi călătorilor care aşteptau în Staţia CFR Buzău.

Având în vedere restricţiile de circulaţie ce se menţin la nivelul judeţului Buzău, conducătorii de autovehicule trebuie să se conformeze indicaţiilor echipajelor de poliţie care acţionează în filtrele instituite pe drumurile din judeţ.

Buzăul, tot sub codul portocaliu, până la noapte, la ora 23,00

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit pânăastăzi, la ora 23,00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost atenţionate cu cod galben.

Potrivit avertizării COD PORTOCALIU emise, în acestă dimineaţă, de Administraţia Naţională de Meteorologie, între orele 09,00 şi 17,00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 de kilometri pe oră, continuând să troienească puternic zăpada, iar vizibilitatea se va menţine redusă.

Vezi aici ce drumuri sunt blocate în această dimineaţă

În această dimineaţă, la ora 7,00, în judeţul Buzău este viscol, cu rafale de vânt 20 m/s, viteza vântului din direcţia N-NE 11 m/s, precipitaţii sub formă de ninsoare 8 l/mp. Temperatura în municipiul Buzău este de minus 8,2grade C, la Rm. Sărat de ninus 7,3 grade C,  iar umiditatea este de 93 %, ne informează compartimentu Comunicare din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. 

Conform sursei citate, sunt afectate 58 de unităţi administrativ-teritoriale:Buzău, Rm. Sărat, Pogoanele, Amaru, Bălăceanu, Berca, Blăjani, Balta Albă, Boldu, Brădeanu, Brăieşti, Buda, C.A. Rosetti, Căneşti, Chiliile, Cilibia, Cochirleanca, Costeşti, Cozieni, Florica, Gălbinaşi, Gherăseni, Ghergheasa, Glodeanu Sărat, Glodeanu Silistea, Grebănu, Largu, Luciu, Mărgăriteşti, Mihăileşti, Movila Banului, Murgeşti, Mărăcineni, Merei, Năieni, Padina, Pardoşi, Pietroasele, Podgoria, Poşta Câlnău, Puieşti, Râmnicelu, Racoviţeni, Robeasca, Ruşeţu, Săgeata, Săhăterni, Scutelnici, Smeeni, Stâlpu, Tisău, Topliceni, Ţinteşti, Ulmeni, Vâlcelele, Valea Rîmnicului, Vadu Paşii şi Ziduri. La ora 4,30, în judeţ erau opt localităţi fără curent electric din care trei afectate parţial  şi cinci total.

Cristinel Bîgiu, președintele Consiliului Judeţean, a plecat cu patru utilaje spre Robeasca, la gravida care trebuie operată

UPDATE: Tânăra de 27 de ani din Robeasca a fost preluată de echipa de salvatori din judeţul Brăila în jurul orei 3,30 şi a fost transportată la spitalul din Făurei. În această dimineaţă, la ora 6,15, ea a născut un băieţel.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, a plecat, în această seară, cu patru utilaje de la Drumuri Judeţene, spre localitatea Robeasca, unde se află gravida care trebuie operată şi spre care au plecat, de peste 12 ore, echipe de intervenţie din Buzău şi Brăila, inclusiv ale Armatei.

Buzaul, de luni în stare de alertă?

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat duminica seara, la comandamentul de iarna de la Guvern, ca luni dimineata ii va propune premierului Victor Ponta decretarea starii de alerta in judetele Buzau, Braila si Vrancea, care au fost timp de sase ore sub cod rosu de viscol.

Autoritățile de la Brăila încearcă să desfunde drumul până la Robească și să preia gravida în stare critică

Autoritățile își concentrează toată atenția și eforturile către gravida de la Robeasca care trebuie să nască, utilaje plecate şi de la Brăila încearcând să croiască drum către Robeasca pentru a o prelua gravida. Prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, după ce toate încercările, de aproape 12 ore, ale echipelor de salvare de la Buzău de a o prelua pe femeia însărcinată, în vârstă de 27 de ani, care trebuie adusă de urgenţă la spital pentru a i se face o operaţie de cezariană, au eşuat, a fost luată decizia de a se trimite forţe şi de la Brăila, în speranţa că aşa se va putea ajunge la domiciliul gravidei.

Buzăul, sub cod roşu: bilanţ după două zile de ninsori şi viscol. Vezi aici ce drumuri sunt blocate

Căderile masive de zăpadă şi viscolul puternic au afectat serios întregul judeţ, nu mai puţin de 37 de unităţi administrativ teritoriale, însumând 129 de sate resimţind efectele acestora. Conform unui bilanţ dat publicităţii la ora 16,00 de către Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă, este vorba despre comunele Balta Albă, Boldu, Brădeanu, C.A.Rosetti, Căneşti, Chiliile, Cilibia, Cochirleanca, Costeşti, Florica, Gălbinaşi, Gherăseni, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Largu, Luciu, Maxenu, Mihăileşti, Movila Banului, Năieni, Padina, Pietroasele, Puieşti, Pogoanele, Râmnicelu, Robeasca, Ruşeţu, Săgeata, Săhăterni, Scutelnici, Smeeni, Stâlpu, Tisău, Ţinteşti, Vâlcelele, Valea RîmniculuişiZiduri.

UPDATE: Un ginecolog de la Maternitate asistă prin telefon gravida de la Robeasca, iar 12 militari încearcă să ajungă în zonă. Un convoi de blindate merge spre Râmnicu Sărat, epicentrul viscolului

 

UPDATE: Șenilata ISU nu a ajuns încă la Robeasca acolo unde o tânără trebuie să nască. Gravida ar putea naște însă acasă, cu moașa care o asistă în acest moment. Aceasta a fost pusă în legătură cu un medic ginecolog de la Maternitatea Buzău care va îndruma moașa în cazul în care se va produce nașterea.

Armata a intervenit deja cu forţe terestre şi TAB-uri pentru deszăpezire iar pentru următoarele ore, mai multe TAB-uri vor fi direcționate în zona Rm. Sărat. 

Buzăul, sub cod roșu!

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a anunţat că de la ora 15,00 se va emite COD ROŞU pentru judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila.

UPDATE: Școlile din Buzău, închise luni și marți

 

UPDATE: Măsura suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţ – grădiniţe, şcoli şi licee – a fost luată şi pentru ziua de marţi. Decizia este valabilă în 25 de judeţe şi municipiul Bucureşti, respectiv în cele în care au fost instituite codurile portocaliu şi galben de ninsori.

Toate şcolile din judeţul Buzău vor fi închise luni. Aceeași măsură ar putea fi luată și pentru ziua de marți, a anunțat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean în urmă cu câteva minute.

Update: Peste 10.000 de buzoieni fără curent electric. Vezi aici ce drumuri sunt blocate

UPDATE: Duminică dimineaţă, la ora 6,30, în judeţul Buzău erau şase  localităţi  nealimentate parţial cu energie electrică (Năieni, Mărăcineni, Ruşeţu, Ţinteşti şi Scorţoasa), precum şi alte 11 afectate total (Amaru, Blăjani, Căneşti, Chiliile, Glodeanu Sărat, C.A. Rosetti, Luciu, Largu, Poşta Cîlnău, Verneşti şi Zărneşti), din cauza defecţiunilor înregistrate la 108 posturi de transformare. Aproximativ  10.260 de consumatori din judeţ sunt afectaţi de lipsa energiei electrice.

Opt localităţi din judeţul Buzău erau, sâmbătă, la ora 17,00, fără curent electric, ceea ce înseamnă că 4.160 gospodării îşi vor petrece noaptea în întuneric. Astfel, erau afectate parţial Năieni, Căneşti, Ruşeţuşi Cilibia şi total Glodeanu Sărat, C.A. Rosetti, Luciuşi Largu, din cauza celor 39 posturi de transformare nealimentate.La acea oră, încă acţionau 16 echipe de la Sucursala de Distribuţie a Energiei ElectriceBuzău.

La lăsarea întunericului, erau blocate cinci drumuri naţionale, iar unul are circulaţia restricţionată, după cum urmează:

Codul portocaliu, până duminică seara. Buzăul, sub troiene: patru drumuri naţionale închise, opt drumuri judeţene blocate şi unul închis, 13 localităţi fără electricitate

Avertizarea meteorologică COD PORTOCALIU a fost actualizată; atenţionarea meterologică a fost prelungită, pentru perioada sâmbătă, 25 ianuarie,ora 09,30 – duminică, 26 ianuarie ,ora 22,00. Conform compartimentului de Comunicare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sunt prognozate următoarele fenomene: viscol puternic, în rafale de peste 70-80 Km/h, ninsoare puternic viscolită şi troienităşi vizibilitate redusăsub 50 metri.

Conform sursei citate, sâmbătă, la ora 12,00, 13 localităţi din judeţ erau fără curent electric : Merei, Costeşti, Scorţoasa (parţial), Cernăteşti, Movila Banului, Mihăileşti, Glodeanu Sărat, Cochirleanca, Breaza, Năieni, Căneşti, Chiliileşi Florica (total), 96 posturi de transformare fiind nealimentate.

Update: Buzăul, sub nămeţi – cinci drumuri judeţene blocate, unul naţional închis, şase maşini blocate în trafic

Un drum naţional este închis şi cinci drumuri judeţene sunt blocate, infromează compartimentul de Comunicare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Este vorba despre DN 22, între localităţile Râmnicu Sărat şi Băile, închis încă de dimineaţă în scop preventiv. Acestuia i se adaugă patru drumuri judeţene, blocate din cauza depunerilor masive de zăpadă viscolită.

Atenţie! Buzăul, sub COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol, de sâmbătă până duminică

Vremea se va înrăutăţi considerabil în intervalul  24 ianuarie, ora 18,00 – 26 ianuarie, ora 18,00.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute, o avertizare de COD PORTOCALIU pentru 11 judeţe de ninsori şi viscol. De asemenea, alte 16 judeţe se avor afla sub cod galben.

În intervalul menţionat, vremea se va înrăutăţi. În prima fază, zona de sud-est  se va afla sub cod galben. În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60…70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.