UPDATE: Măsura suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţ – grădiniţe, şcoli şi licee – a fost luată şi pentru ziua de marţi. Decizia este valabilă în 25 de judeţe şi municipiul Bucureşti, respectiv în cele în care au fost instituite codurile portocaliu şi galben de ninsori.
Toate şcolile din judeţul Buzău vor fi închise luni. Aceeași măsură ar putea fi luată și pentru ziua de marți, a anunțat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean în urmă cu câteva minute.
„Luni, 27 ianuarie 2014, se suspendă cursurile în tot judeţul Buzău. Rugăm directorii să comunice telefonic la ISJ Buzău, tot luni, 27 ianuarie 2014, până la ora 10,00, dacă există posibilitatea începerii cursurilor de marţi, 28 ianuarie 2014”, se precizează pe site-ul ISJ Buzău.
Astfel că, 70 de mii de elevi vor rămâne acasă, cel puțin în prima zi a săptămânii. Această decizie vine la sugestia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, care sâmbătă, aflat la Buzău, a intervenit în videoconferinţa susţinută de vicepremierul Gabriel Oprea.
„Recomandarea mea este ca suspendarea cursurilor să se facă şi în cazul în care vremea nu se ameliorează şi drumurile nu sunt eliberate de zăpadă. Inspectorii şcolari generali să analizeze şi situaţia de a suspenda cursurile parţial pentru anumite cicluri. Nu cred că putem să scoatem din casă copii de grădiniţă sau ciclu primar în cazul în care drumurile nu sunt curăţate”, a precizat Pricopie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie va rămâne şi astăzi la Buzău, fiind blocat în judeţ din cauza vremii. În schimb, inspectorul General al ISJ Buzău, Dumitru Ene, este în Bucureşti, iar deciziile în ceea ce priveşte situaţia învăţământului buzoian sunt luate de inspectorul general adjunct, Geta Burducea.