Boșcodeală a înțeles, în sfârșit: Libertatea, mai importantă decât Primăria

Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, a lipsit ieri de la ședința extraordinară în care Consiliul Local Municipal a avut de votat bugetul orașului pe anul 2015. Este pentru prima dată când Boșcodeală absentează de la astfel de întruniri, însă lipsa lui nu este întâmplătoare. Imediat după ce a primit vestea condamnării la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gloria, primarul Buzăului și-a anunțat intenția de a se retrage o perioadă de la cârma administrației muni­cipale, pentru a-și pregăti apărarea în fața magistraților de la Curtea de Apel Brașov, acolo unde se va judeca apelul în primul proces de corupție intentat primarului Buzăului de procurorii DNA.

Imediat după ședința de Consiliu Local a venit și explicația pentru lipsa primarului. „Dânsul a anunțat că își va lua concediu de odihnă o perioadă și cred că acesta este și motivul pentru care a lipsit la ședință. Prezența dânsului nici nu este obligatorie. Este adevărat că a devenit o cutumă să participe la aceste ședințe și ne bucurăm să revină atunci când consideră necesar. Atribuțiile sunt delegate prin dispozițiile pe care fiecare dintre cei doi viceprimari le-a primit atunci când a preluat mandatul, astfel că avem delegate competențe și atribuții din momentul în care am primit mandatul de viceprimar”, a precizat viceprimarul Sebastian Radu.

Constantin Boșcodeală este la al cincilea mandat, fiind ales primar prima dată în 1996.

Ministrul Apărării, la Buzău: ,,În următoarele zile vom stabili locațiile comandamentelor NATO“

La sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Ge­tica” s-a desfășurat ieri autoevaluarea marii unități pentru anul 2014, în prezența ministrului Apărării Națio­nale, Mircea Dușa, șefului Statului Major General, general-locotenent dr. Nicolae Ionel Ciucă, șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior dr. Dumitru Scarlat, a comandanților structurilor din divizie și a cadrelor militare din structura comandamentului.

Pe parcursul activității, comandantul Divizie 2 Infanterie „Getica”, general-maior dr. Petrică – Lucian Foca, a prezentat misiunile structurii, problemele cu care s-au confruntat în anul 2014, modul în care ele au fost gestionate dar și obiectivele marii unități pentru anul 2015. ,,Divizia 2 Infanterie <Getica> este în măsură să execute sarcinile și misiunile încredințate, fie că este vorba de asigurarea stării de operativitate a tehnicii din dotare, de participare a militarilor la exerciții de instruire comună interne cât și internaționale, de continuare a procesului de transformare și modernizare sau de a răspunde la solicitările autorităților locale pentru a interveni în sprijinul populației civile afectate de situațiile de criză ce pot apărea în zona de responsabilitate a marii unități”, a precizat comandantul marii unități.

Divizia 2 Infanterie „Ge­tica”, este mare unitate de luptă subordonată Statului Major al Forțelor Terestre, cu zonă de responsabilitate  în 11 județe, cu o suprafață de aproximativ 64.054 kilometri pătrați, reprezentând 26,86 la sută din suprafața totală a României.

Militarii din cadul structurii au participat, în cursul anului trecut, la 26 de exerciții și aplicații multinaționale, 83 de tabere de instrucție și 2.676 exerciții și aplicații tactice naționale, multe dintre ele cu participarea partenerilor din NATO. Potrivit bilanțului, în anul 2014 au avut loc 202 intervenții pentru sprijin în situații de urgență, un număr dublu față de anul anterior.

În 2015, printre obiectivele prioritare se numără men­ținerea și consolidarea nivelului capacității opera­ționale a diviziei și continuarea procesului de modernizare.

La finalul întrunirii de joi de la Buzău, ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat că în zilele următoare vor fi stabilite amplasamentele celor două comandamente NATO din România, astfel încât săptămâna viitoare să se treacă la măsuri de operaționalizare a acestora.

,,România, după cum știți, trebuie să operaționalizeze două comandamente, cel mai mic, de tip NFIU, și comandamentul de divizie. La nivelul de Stat Major s-au stabilit ­res­ponsabilitățile și trebuie ca în zilele următoare să aprobăm și locațiile unde vor funcționa aceste comandamente și imediat, săptămâna viitoare, să trecem la măsuri de operațio­na­lizare a acestora din punct de vedere material, din punct de vedere al personalului și al dotărilor care trebuie să existe în aceste comandamente, pentru ca ele să fie active, operaționale, într-un termen scurt. Sigur că în activitatea acestor comandamente vor fi implicați și militarii și specialiștii, ofițerii de la Divizia 2 Buzău, militari și de la celelalte divizii, dar și celelalte ca­tegorii de forțe, pentru că măsurile acestea de reacție rapidă nu se referă numai la forțele terestre, ci se referă și la forțele aeriene și la forțele navale”, a precizat ministrul Mircea Dușa.             

Traficanţi de droguri de mare risc, săltaţi de DIICOT în această dimineață

UPDATE: La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău vor fi audiate 12 persoane, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Buzău împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău au efectuat astăzi dimineață, un număr de 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Buzău, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a două grupări infracţionale specializate în trafic de substanţe cu caracter psihoactiv.În cauză există suspiciunea rezonabilă că pe raza județulBuzău s-au constituit două grupări infracţionale, formate din 14 persoane, care  începând cu luna septembrie  2014 şi până în prezent, au achiziţionat de pe raza municipiilor Buzău, Brăila şi Bacău  substanţe cu caracter psihoactiv pe care le-au comercializat mai multor persoane, preponderent tineri cu vârste cuprinse între 16 si 24 ani.

O parte din substanţele cu efect psihoactiv erau procurate de către suspecţi prin comenzi de pe site-ul “chemicalwire”, fiind expediate acestora prin intermediul  unor firme de curierat.

Astfel, există suspiciunea că, în perioada menţionată, membrii celor două grupări au procurat şi comercializat cantiatea de aproximativ 660 grame de substanţe etnobotanice precum si cannabis, rezină de cannabis şi  substante ce au in componenta pentedrona – component calificat de lege ca drog  de mare risc., obţinând importante sume de bani.

În urma consumului substanţelor comercializate de către membrii grupărilor o mare  parte din consumatori  au necesitat internarea în cadrul  Serviciilor de Urgentă ale Spitalului  Judeţean Buzău si ale Spitalului de Neuropsihiatrie Sapoca,  unii dintre ei prezentând simptome neuropsihice severe si chiar stări comatoase.

La sediul D.I.I.C.O.T – B.T Buzău vor fi audiate mai multe persoane urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul IPJ Buzău – S.A.S. si Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău.

Polițiștii rutieri au împărțit generos sute de sancțiuni și în a doua zi a săptămânii

Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri în a doua zi a săptămânii s-au lăsat din nou cu sute de sancțiuni contravenționale împărțite generos atât șoferilor cât și pietonilor. Mai exact, în cadrul activităților desfă­șurate în trafic timp de 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 325 de sancțiuni contravenționale, ca urmare a neregulilor constatate.

Aparatele radar au înre­gistrat 109 autovehicule care au rulat cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, într-un caz  impunându-se și luarea măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile ­pu­blice pentru o perioadă de 90 de zile.

Tot marți, polițiști din cadrul Biroului Rutier de la Poliția municipiului Buzău au acționat punctual pentru combaterea și sancționarea neacordării priorității de trecere pietonilor angajați ­re­gulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, 14 conducători auto fiind nevoiți să predea permisele pentru comiterea acestei abateri. De asemenea, polițiștii au sancționat și 36 de pietoni care și-au riscat viața și au traversat prin alte locuri decât cele special amenajate.

Alte două permise de conducere au fost reținute pentru depășire neregu­lamentară și neprezentarea la Poliție în termenul prevăzut de lege în cazul implicării într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.

De asemeneaa, polițiștii rutieri au întocmit și trei dosare penale. În două cazuri a fost vorba despre condu­cerea unor autovehicule fără drept de circulație pe teritoriul României, iar într-un caz, despre un bărbat de 53 de ani din comuna Tisău, care deși, nu deține permis de conducere, s-a urcat băut la volanul unui autoturism. Aparatul etilotest a indicat o concentrație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Romii din Ziduri care au ascuns șase ani o crimă, trimiși în judecată. Vezi aici detalii halucinante din dosar

Cei patru frați romi din Ziduri care au ascuns șase ani o crimă comisă cu sânge rece vor da socoteală în fața judecătorilor pentru fapta lor. Marian Muti, Victor Muti, Veta  Muti  și Tudoriţa  Ghenciu au fost trimiși în judecată de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanța desemnată să judece cauza este Tribunalul Buzău. Cei patru, aflați în arest în acest moment, sunt acuzaţi că, în anul 2008, au ucis un cioban originar din Alba şi l-au îngropat pe câmp, lângă satul Heliade Rădulescu, pentru a ascunde crima.